Expoziția de colaje „Jocul de-a apocalipsa” semnată de Beatrice Bernath la ICR Tel Aviv

Expozitia de colaje Jocul de-a apocalipsa semnata de Beatrice Bernath la ICR Tel Aviv

În data de 10 aprilie, ora 17:00, va avea loc o întâlnire cu publicul, în prezența artistei Beatrice Bernath. Evenimentul se va desfășura în limba ebraică, la sediul ICR Tel Aviv.

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzduiește între 5 martie și 27 aprilie 2018 expoziția de colaje „Jocul de-a apocalipsa”, semnată de artista israeliană de origine română Beatrice Bernath. Expoziția cuprinde o serie de colaje în stilul inedit al artistei, cu elemente din curentele dadaist, expresionist și suprarealist. Într-o notă filosofico-umoristică, lucrările vor reliefa aspecte ale microcosmosului dintre El și Ea într-o lume post-apocaliptică.

„Arta mea vizuală este o extensie a poeziei pe care o scriu în ultimii 5 ani, concepția mea artistică fiind – lipsa liniei delimitării între ramurile artei, Arta fiind un Tot Conceptual care reprezintă Artistul în toate laturile lui”. (Beatrice Bernath)

În data de 10 aprilie, ora 17:00, va avea loc o întâlnire cu publicul, în prezența artistei Beatrice Bernath. Evenimentul se va desfășura în limba ebraică, la sediul ICR Tel Aviv.

Vernisajul expoziției a avut loc data de 7 martie, ora 17:00, în colaborare cu Editura Saga și AZOCLR – Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română. Programul serii a inclus vernisarea expoziției „Jocul de-a apocalipsa”, proiecție video despre activitatea artistică și literară a artistei, recital de poezii susținut de Beatrice Bernath, lansarea volumelor „Doamnă, e un poet sub masă” (Editura Saga) – versuri și texte scrise în dialog cu Adrian Grauenfels, cu ilustrații de Beatrice Bernath, și „Paul Celan, o vizită în Israel” care conține scrisori și poezii semnate de Paul Celan (traducere – Adrian Grauenfels, ilustrații – Beatrice Bernath), urmată de proiecția unui colaj video de poezii de Paul Celan în lectura a cunoscuți poeți români și israelieni de origine română.

„Cu umor dramatic/indiferent practicat grație unei teribile asumări a existenței personale în lumea zbuciumată a sec. XXI, tipologia exprimării amintind deseori de parfumul unui après dada, incită și facilitează întâlnirea cu creația Beatricei Bernath. Trăind la Haifa/Israel din 1975, dar păstrându-și pentru totdeauna rădăcinile în pământul natal, Beatrice relevă capacitatea extraordinară de recompunere a acestei suprarealiste Românii, indiferent unde s-ar afla, recursul la un fond cultural de excepție asumându-și cu o continuă inteligență date sau acumulări ale altor spații.” (Alice Dinculescu, critic de artă)

Născută în Brașov și studentă a secției de sculptură a Institutului de Artă Ion Andreescu din Cluj, Beatrice Bernath a emigrat în Israel la sfârșitul anilor ‘70, împreună cu familia. A absolvit Facultatea de Arte Plastice a Universității din Haifa, unde activează și în continuare ca profesoară în cadrul Departamentului de Gravură și Fotografie, fiind și profesoară de sculptură și pictură la licee de artă din Israel. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Israel și a Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, Beatrice Bernath participă în mod frecvent la expoziții solo și colective organizate în galerii și muzee din SUA, Europa și Israel. În 2014 a reprezentat Israelul la Târgul de Artă Cutlog din cadrul festivalului Frieze Art Fair de la New York. A expus la Muzeul de Artă din Milano, la Galeriile de Artă Modernă Brick Lane din Londra, la Centrul de Artă al Ambasadei Israelului din Madrid și în cadrul primei Bienale de Artă de la Haifa. Printre cele mai recente expoziții se numără cea de la Palatul Pontifical din Roma (decembrie 2017) și expoziția de colaje de la Muzeul de Știință și Artă din Milano (ianuarie 2018). A colaborat cu texte, desene și fotografii la numeroase volume de poezie și reviste literare precum „Poezia de război 2014”, edițiile 2015, 2016 ale Revistei „Izvoare”, revistele online „Sec. XXI”, „Alchemia” și „Nautilius”.

Printre volumele de poezie publicate se numără: „Decameronii mei mișună în paradis”, „Bazaconii existențiale”, „Eu privat”, „Ziua în care vin Peștii”, „Doamnă, e un poet sub masă” (în colaborare cu Adrian Grauenfels).