Expoziția de artă contemporană „Frumusețea va salva lumea” de Oana Bîrsan șo Dana Simion

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează, în perioada 14–26 iulie 2026, în Mica Galerie, expoziția de artă contemporană Frumusețea va salva lumea, care reunește lucrări ale artistelor Oana Bîrsan și Dana Simion.

Vernisajul va avea loc joi, 16 iulie 2026, de la ora 18:00, în prezența artistelor.

Expoziția va putea fi vizitată de marți până duminică,în intervalele orare 11:00–13:00 și 15:00–19:00.

Expoziția „Frumusețea va salva lumea” propune un dialog sensibil între natura exterioară, cu simbolurile sale organice și forța regeneratoare, și natura interioară a ființei umane, cu trăirile, vulnerabilitățile, frumusețea și puterea sa de transformare.Cele două viziuni artistice se întâlnesc într-un spațiu comun al căutării sensului, luminii și reconectării cu esența umană. Lucrările prezentate sunt rezultatul unor demersuri artistice distincte, care se completează reciproc într-o reflecție asupra frumuseții ca formă de cunoaștere, vindecare și echilibru. Prin dialogul dintre cele două abordări, expoziția construiește o punte între frumusețea vizibilă și cea resimțită, între planul fizic și cel subtil, între om și natură.

Într-un prezent marcat de ritmuri accelerate, incertitudini și fragmentare, expoziția„Frumusețea va salva lumea” invită publicul la contemplare și regăsire, propunând o experiență artistică în care frumusețea nu este doar privită, ci și trăită.

Astfel, titlul expoziției devine o reflecție asupra artei de a reconecta, de a inspira și de a transforma lumea interioară a fiecăruia dintre noi.