Expoziția „Chercher la femmeˮ a artistului plastic Teodor Buzu, la Galeria Malšice cu sprijinul ICR Praga

Vernisajul expoziției „Chercher la femmeˮ a cunoscutului artist plastic Teodor Buzu are loc miercuri, 9 noiembrie 2022, ora 18.00, la Galeria Malšice (Malšice, Cehia). Expoziția este realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga și va fi fi accesibilă publicului în perioada 10 noiembrie – 22 decembrie 2022. În cadrul vernisajului, va avea loc un recital al artistului ceh Jiří Sycha, absolvent al Conservatorului Bisericesc din Kroměříž.

Expoziția este dedicată imaginii simbolice a Femeii în diverse ipostaze arhetipale: maternitate, frumusețe, inocență, eternitate etc.

Născut în Republica Moldova, artistul plastic Teodor Buzu și-a realizat studiile în cadrul Academiei de Arte și Design, Harkov din Ucraina. Este membru al Asociației Artisților Plastici din Bohemia de Sud, Uniunii Artiștilor Plastici din Praga și ale multor altor organizații de profil. Activează în pictură de șevalet, artă monumentală, design grafic, grafică, ilustrație. A fost decorat în 2003 cu titlul de Cavaler al Ordinului Național al României, în grad de Comandor și este distins cu numeroase premii la concursuri de profil din Republica Cehă, Dubai, Chișinău etc.

Expoziția este curatoriată de către artistul plastic Pavel Klima, membru al Asociației Artiștilor din Boemia de Sud și membru al Parlamentului Republicii Cehe.

Detalii suplimentare pot fi găsite pe site-ul Galeriei Malsice: http://www.galerie.malsice.eu/.