- 16 September 2026
- Etichete Icr Irccu venetia Liviu mihai
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu CESI – Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii din cadrul Universităţii din Bucureşti, organizează expoziţia „A Folded Reality”, un solo show al artistului Mihai Liviu, curatoriat de Ana Negoiţă. Vernisajul va avea loc marți, 22 septembrie 2026, începând cu ora 18:00, în Mica Galerie a Institutului. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 22-30 septembrie 2026, de marți până duminică, între orele 15:00 și 20:00.
Expoziția „A Folded Reality” a fost încă de la început gândită pentru spațiul Piccola Galleria. Aceasta integrează cea mai recentă serie de lucrări ale artistului Mihai Liviu, nucleul central al expoziției constituindu-se în jurul unui proces personal de analiză plastică a realității. Astfel, lucrările selectate nu sunt simple reprezentări picturale: acestea descompun, distorsionează și reconfigurează realitatea. Imaginea picturală desface narațiuni ascunse, care împing limitele pânzei și provoacă privitorul să-și pună întrebări despre ceea ce se vede, despre ceea ce crede că vede, dar și despre ceea ce rămâne ascuns. Seria păstrează reminiscențe ale stilului personal al artistului, prin trimiteri la o paletă fauvistă, care se suprapune peste teme interdisciplinare, dezvăluind imagini iconice din istoria artei, satire culturale și reflecții profund personale. Fiecare compoziție devine o fisură în realitate, o fereastră către o lume în care simbolurile intră în coliziune, timpul se curbează și se răsucește, iar percepția este fluidă.
Lucrările sunt rezultatul unui complex proces de stratificare vizuală. Selecția curatorială include lucrări care fac trimiteri directe la realitatea contemporană: referințe la războaie, intoleranță și diversitate culturală, la anxietăți sociale actuale și la supravegherea omniprezentă. Sunt, de fapt, fragmente dintr-o realitate ce pare tot mai caleidoscopică. Laitmotivul privirii, atent calibrat de această dată și focusat pe lucrări de mici dimensiuni, puse în dialog cu o serie de instalații din obiecte picturale (folii de tablă pliate), reprezintă o amintire activă a complicității noastre în spectacolul vieții moderne. Lucrările lui Mihai Liviu impresionează prin culoare și energie electrică, evocând o vitalitate plastică ce pare simultan explozivă și controlată. Însă, dincolo de spontaneitatea frustă, acestea sunt încărcate de semnificații stratificate, referințe culturale complexe, precum și critici subtile și intervenții satirice. În dialog cu pânzele, instalațiile sculpturale ale lui Mihai (foi metalice pliate și pictate) adaugă o dimensiune tactilă experienței privitorului, aducând-o în spațiul fizic. Lucrările reflectă, de fapt, întrebarea centrală a expoziției: ce se întâmplă atunci când sensul în sine este pliat, remodelat, distorsionat și reasamblat?
„A Folded Reality” este o meditație asupra percepției și introspecției personale, asupra identității și peisajului mereu schimbător al adevărului. A păși în lumea artistului Mihai Liviu înseamnă a începe o călătorie, o excavare interioară care implică o confruntare cu propria existență stratificată, o invitație de a decoji straturile de presupuneri și de a confrunta ceea ce se află dedesubt. Într-o lume în care realitățile politice și sociale devin tot mai precare, unde adevărul este contestat și istoriile sunt rescrise, expoziția ne îndeamnă să ne reanalizăm propriile imagini ale realității, să examinăm ceea ce credem și să privim dincolo de suprafață, angajându-ne în complexitatea contemporaneității și îmbrățișând incertitudinea ca mijloc de înțelegere profundă.
Mihai Liviu (n. 1980, Slatina) și-a cultivat o voce artistică
distinctă la confluența dintre abordările tradiționale și cele contemporane. Alimentate încă din copilărie, fascinația și pasiunea pentru
artă, deși contestate, inițial, de familie, l-au condus către Școala de Arte
din Craiova și, ulterior, la Universitatea Națională de Arte din București.
Temele pe care le abordează artistul sunt profund ancorate în existențialism, Mihai Liviu explorând evoluția și interacțiunea dintre realism și abstractizarea
expresivă. Ceea ce îl diferențiază de mulți artiști postmoderniști contemporani
este măiestria utilizării culorii și înclinația sa către tehnici mixte,
integrând armonios compoziții îndrăznețe cu comentarii culturale incisive.