„Excelențe românești în arta teatrală și cinematografică - Medalion Maia Morgenstern” la Roma

Excelente romanesti in arta teatrala si cinematografica - Medalion Maia Morgenstern la Roma

Accademia de România în Roma organizează evenimentul „Excelențe românești în arta teatrală și cinematografică - Medalion Maia Morgenstern” în perioada 16-19 octombrie 2014, în sala de festivități.

Joi, 16 octombrie 2014, ora 18.30, la Accademia di Romania in Roma va avea loc proiecția lungmetrajului Balanța (1992), regizat de Lucian Pintilie. A fost prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1992, în afara competiției. Filmul prezintă povestea unei tinere absolvente care se luptă cu structurile imobile ale societății din ultimii ani ai perioadei comuniste. Actori: Victor Rebengiuc, Dorel Vișan, Răzvan Vasilescu, Maia Morgenstern, Ion Pavelescu. Filmul este subtitrat in limba italiană.

Vineri, 17 octombrie 2014, ora 18.30, este programat „Mic şi-al dracu”, un dublu-recital al celor doi protagonişti: actriţa Maia Morgenstern şi balerinul Valentin Roșca, construit în jurul poeziilor scrise de scriitorul român de origine evreiască Isaac Lazarovici, cunoscut publicului român sub pseudonimul Ion Pribeagu. Versurile jucăuşe şi obraznice din poeziile lui Pribeagu atacă moravurile vremii, care sunt la fel de criticabile acum, precum erau şi în urmă cu 70 de ani, când au fost scrise. Iar Maia Morgenstern le interpretează cu multă pasiune şi elan. Atât actriţa cât şi balerinul uluiesc spectatorii cu performanţa lor actoricească şi coregrafică, într-un spectacol cu un umor, adesea, pe muchie de cuţit, şi dovedesc faptul că se află la vârful măiestriei lor profesionale. Spectacolul a fost regizat de Maia Morgenstern şi are coregrafia semnată de Valentin Roşca. Piesa de teatru va fi jucată în limba română cu proiecţia traducerii textului în limba italiană.

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, de la ora 19.00, „O femeie singură”, spectacol adaptat dupa textul lui Dario Fo și Franca Rame. Interpretează: Maia Morgenstern, regia: Marcel Stănciucu. „O femeie singură” este un inspirat pseudo-dialog comico-ironic concentrat în întregime pe viața unei femei închise în casă de către soț, aflată în compania fiului care doarme tot timpul, a cumnatului „libidinos”, a unui voyeurist care o spionează din clădirea de peste drum și a unui personaj misterios care telefonează în mai multe rânduri și care nu face decât să mărească confuzia acestui tablou frenetic de „viață cotidiană”. Protagonista se destăinuie publicului vorbind cu o vecină și, pe măsură ce timpul trece, nenorocirile bietei „prizoniere” se înlănțuie una după alta într-un „delir” comic, cu accente de cabaret, care se încheie cu un final cu efect neașteptat! Va fi disponibil, pentru public, rezumatul în limba italiană.

Duminică, 19 octombrie 2014, ora 10.00, are loc întâlnirea actriței Maia Morgenstern cu Comunitatea Evreiască din Roma. Dialog cu publicul.

Maia MORGENSTERN este o actriţă româncă de origine evreiască, director al Teatrul Evreiesc de Stat, TES, din toamna anului 2012. A debutat acum trei decenii, pe scena TES, iar în 1990 – pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolurile principale din „Trilogia antică”, în regia lui Andrei Şerban. Morgenstern a primit recunoaşterea publicului de cinema din România, cu mult înainte de a fi cunoscută de publicul internaţional, prin rolurile sale din „Balanţa”, 1992, de Lucian Pintilie; „Privirea lui Ulysse”, 1995, de Theodorus Angelopoulos, respectiv „Patimile lui Christos”, 2004, de Mel Gibson. Performanţa profesională atinsă în cinematografie i-a fost recunoscută prin premii ca Leul de Argint, la Festivalul de Film de la Berlin, 1993, pentru rolul principal din „Balanţa”; Actriţa şi Femeia Anului 2004, EMMA, din partea Parlamentului European, pentru rolul Maria, din „Patimile lui Christos”. Uniunea Naţională a Teatrelor din România, UNITER, i-a conferit Maiei Morgenstern titlul de Cea mai Buna Actriţă în 1990, pentru rolul Medeea din "Trilogia antică", şi în 1993, pentru rolul Lola din "Astă-seară, Lola Blau".

Valentin ROŞCA este un balerin român şi prim-solist la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti. El şi-a început cariera de dansator în acest teatru, în 1982. Roşca a lucrat cu coregrafi români importanţi, cum sunt Cornel Patrichi şi Ioan Tugearu.
Între rolurile jucate în afara scenei de la „Tănase” se numără cel din versiunea 2005 a muzicalului lui Bob Fosse, „Chicago”, jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Roşca a primit în 1997 premiul pentru Cel mai Bun Artist, din partea Everland Amusement Park din Seul, Coreea de Sud. A primit recunoaşteri şi pentru munca sa de regizor şi coregraf al spectacolului „Tango Emocion”, lansat în 2010 la Opera Naţională, iar în 2009 premiul din partea Uniunii Compozitorilor şi Criticilor Muzicali pentru coregrafia făcută spectacolelor de la Opera Comică pentru Copii.

Evenimentele din datele 16, 17, 18, 19 octombrie 2014 sunt organizate de Accademia di Romania în Roma și Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.