EUNIC. Noptea Literaturii Europene vă invită la o plimbare literară pe Calea Victoriei

Toamna începe cu o nouă ediție a Nopții Literaturii Europene! Pe 11 septembrie 2021, între orele 18:30-21:30, rețeaua de institute culturale europene EUNIC Romania vă așteaptă pe Calea Victoriei, în patru locații ce vor găzdui sesiuni de lectură și perfomance-uri: Muzeul Național al Literaturii Române, Librăria Humanitas Kretzulescu, Muzeul Național de Istorie a României și Piața Odeon.

Noaptea Literaturii Europene va aduce în fața publicului opere literare provenite din opt țări europene, proaspăt traduse în limba română. De la proză la poezie, fragmente din cele opt cărți vor fi lecturate de personalități cunoscute ale scenei culturale din România, cum ar fi Bogdan Albulescu, Ada Navrot sau Sofia Zadar, printre alții. Institutul Cultural Român va susține participarea poetei Moni Stănilă în cadrul eveniementului, care va recita poeme din volumul de poezii „Jurnal de Microbist”.

Pentru prima dată în istoria proiectului, această ediție va avea loc în aer liber, în patru spații exterioare localizate pe Calea Victoriei. Acest lucru este posibil datorită proiectului Străzi Deschise, o inițiativă a Asociației ARCEN, implementată de Primăria Capitalei, ce transformă anumite străzi din centrul capitalei în zone pietonale în timpul zilelor de weekend. Contextul face ca acest eveniment literar să fie accesibil unui public larg, format din trecătorii de toate vârstele, și nu doar pasionaților de literatură europeană.

„Ne bucurăm că în acest an Noaptea Literaturii Europene are loc în același timp cu proiectul Străzi Deschise și credem că este o ocazie importantă pentru public să descopere fragmente din literatura europeană direct în stradă. Proiectul Străzi Deschise este un manifest pentru viitorul orașului și are ca scop punerea în valoare a spațiului public și își propune să ofere o nouă perspectivă de raportare a locuitorilor față de oraș”, spune Alberto Groșescu, director executiv al Asociației ARCEN.

Ce este de văzut, de ascultat, de citit?

Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu 8 )

- Fundația Culturală Greacă: „Mama câinelui” de Pavlos Matesis - lectură de Ada Navrot

- Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București: „Faust pe mări” de Karácsonyi Zsolt - lectură de Peter Sragher

Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45)

- Institutul Francez: „Eugenia” de Lionel Duroy - lectură de Eliza Păuna

- Goethe-Institut: „Cei mai frumoși ani din viața lui Anton” de Norris von Schirach (în prezența autorului) - lectură de Bogdan Albulescu

Muzeul Național de Istorie a României (Calea Victoriei 12)

- Institutul Cultural Român și ARCEN: „Jurnal de microbist” de Moni Stănilă - în lectura autoarei

- Institutul Polonez: „În căutarea luminii” de Adam Zagajewski - lectură de Lari Giorgescu

Piața Odeon (în fața Teatrului Odeon)

- Centrul Ceh: „Miercuri la noi” de Olga Stehlíková - performance de Sofia Zadar

- Delegația Wallonie-Bruxelles: „Teodora, fiica fluviilor” de Jean-Marc Turine – lectură de Nicoleta Ghiță și Mihaela Drăgan

„Sunt încântat că Noaptea Literaturii Europene revine în București după o pauză de cinci ani și că putem prezenta din nou autori europeni contemporani publicului de aici, iar proiectul Străzi Deschise oferă un context cultural excelent. Prin intermediul acestui eveniment dorim să ajungem la un public nou, larg, dar și să susținem literatura contemporană și cititul”, transmite Robin Ujfaluši, director al Centrului Ceh și co-președinte al rețelei EUNIC Romania.

Participarea la eveniment este gratuită. Lecturile se desfășoară simultan între orele 18:30-21:30. Mai multe detalii despre program găsiți în evenimentul de pe Facebook, aici.

Moni Stănilă s-a născut în Tomeşti, judeţul Timiş, 1978. A studiat teologie ortodoxă la Timişoara şi Sibiu. Din 2010 trăieşte la Chişinău şi conduce împreună cu Alexandru Vakulovski cenaclul literar „Republica” al Bibliotecii Municipale. A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009), Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume din evantaie, pe care să nu o împarţi cu nimeni (Charmides, 2017) şi romanele Al 4-lea (Tracus Arte, 2013), Războiul solomonarilor (Editura Polirom, 2018, pentru adolescenți) romanul biografic Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare(Polirom, 2019) și Țipă cât poți(Polirom, 2020). La sfârșitul anului 2020 a apărut și cel mai recent volum de poezie Ale noastre dintru ale noastre,la Casa de editură Max Blecher. O parte dintre poemele sale au fost traduse în franceză, germană, engleză, suedeză, lituaniană, rusă, azeră, spaniolă, catalană, turcă, maghiară. A participat la mai multe festivaluri și evenimente naționale și internaționale. Cărțile sale au avut parte de numeroase aprecieri critice și de câteva premii.

Organizatori: EUNIC Romania, Centrul Ceh, Institutul Francez, Institutul Polonez, Goethe-Insitut, Institutul Cultural Român, Fundația Culturală Greacă, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Delegația Wallonie-Bruxelles, ARCEN

Parteneri: Primăria Capitalei, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național de Istorie a României,Curtea Veche Publishing, Librăriile Humanitas, Humanitas Fiction, Cărturești.