Epoca lui Constantin. Aspecte sociale, politice şi religioase în zona danubiană şi în restul Imperiului

În 2013, întreaga Europă aniversează „anul Constantin‟, pentru a marca împlinirea a 1700 de ani de la promulgarea de către Constantin cel Mare a edictului de la Milano, prin care creştinii din Apusul Imperiului Roman primeau libertatea de credinţă, după vreo 250 de ani în care perioadele de persecuţii anticreştine se alternau cu epoci de relativă toleranţă.
Accademia di Romania organizează, pe 6 şi 7 decembrie, un colocviu internaţional închinat epocii lui Constantin, care începe odată cu domnia acestui împărat şi continuă pe tot parcursul secolului IV şi chiar ulterior. Din punct de vedere politic şi administrativ, este vremea când se desăvârşeşte construcţia instituţională începută de Diocletian, care pusese bazele viitorului sistem bizantin. Din punct de vedere religios, Imperiul traversează o epocă complexă, de coabitare a vechiului păgânism cu creştinismul, între edictul de la Milano (313) şi edictele lui Theodosie din ultimul deceniu al secolului al IV-lea, când păgânismul este interzis oficial.
Dezbaterile vor fi conduse de doi membri de onoare ai Academiei Române, Emilian Popescu de la Bucureşti şi Cesare Alzati de la Universitatea Catolică din Milano (şi dr.h.c. al mai multor universităţi româneşti), bun cunoscător al istoriei românilor, cărora li se alătură Andrea Giardina, profesor emerit la Scuola Normale Superiore din Pisa, neîndoielnic cel mai mare specialist italian în momentul de faţă privind istoria Imperiului Roman (cu cărţi traduse şi în româneşte) şi Arnaldo Marcone (Roma), cel mai important istoric italian al lui Constantin cel Mare.

Comitet ştiinţific: Mihai Bărbulescu (Accademia di Romania), Lietta De Salvo (Universita' degli Studi di Messina), Iulian M. Damian (Accademia di Romania).

Programul colocviului:
Vineri, 6 decembrie, orele 15.00 – 17.30Deschiderea colocviului
Moderator: Andrea Giardina (Scuola Normale Superiore, Pisa)
Lietta De Salvo (Università degli Studi di Messina), Cuvânt introductiv
Giorgio Bonamente (Università degli Studi di Perugia), Profiluri tetrarhice în politica lui Constantin (Profili tetrarchici nell'azione politica di Costantino)
Roberto Cristofoli (Università degli Studi di Perugia), Politica şi memoria lui Maxentiu în Oratio ad Sanctorum Coetum (La politica e la memoria di Massenzio nell’Oratio ad Sanctorum Coetum)
Coriolan Opreanu (Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca), Relațiile politico-diplomatice dintre Imperiul Roman și Barbarii din Nordul Dunării (IV sec.) (Relazioni politico-diplomatiche e economiche tra l’Impero Romano e i Barbari a Nord del Danubio (IV sec.)
Rita Lizzi Testa (Università degli Studi di Perugia), Transformări la nivelul elitelor sociale în epoca lui Constantin (Le trasformazioni delle élites sociali nell'èra costantiniana)

Orele 18.00 – 20.00Moderator: Emilian Popescu (Academia Română, București)
Mihai Zahariade (Istituto di Archeologia, Bucarest), Din nou cu privire la foedus din 332 dintre Imperiu şi Goţi (Di nuovo sul foedus del 332 tra l’Impero e i Goti)
Enrico Silverio (Foro di Roma), Era lui Constantin şi soarta instituţiilor de securitate ale Romei: probleme şi perspective (L'età di Costantino e la sorte delle istituzioni di sicurezza della città di Roma: questioni e prospettive)
Lucietta Di Paola (Università degli Studi di Messina), Ordo clericorum şi dignitates civiles in epoca costantiniana. Câteva reflecţii (Ordo clericorum e dignitates civiles in epoca costantiniana. Alcune riflessioni)
Marilena Casella (Università degli Studi di Messina), Constantin şi Iulian: o antiteză amplificată (Costantino e Giuliano: un'antitesi amplificata)

Sâmbătă, 7 decembrie, orele 9.00 – 11.00Moderator: Cesare Alzati (Università Cattolica del Sacro Cuore, Milano)
Emilian Popescu (Academia Română, București), Creştinismul pe teritoriul României în epoca lui Constantin (Il cristianesimo in Romania al tempo di Costantino)
Alexandru Barnea (Università di Bucarest), Martirii din Dobrogea (III – IV sec.) - I martiri della Dobrugia (III – IV sec.)
Doina Benea (Universitatea din Timişoara), Dacia în timpul lui Constantin, între păgânism și creștinism (La Dacia al tempo di Costantino, tra paganesimo e cristianesimo)
Nelu Zugravu (Universitatea din Iaşi), Un ecou anticonstantinian în timpul lui Aurelio Vittore (Una eco anticostantiniana in Aurelio Vittore)
Carla Falluomini (Università degli Studi di Torino), Influenţa limbii latine populare asupra limbii gotice (La cristianizzazione dei Goti: le fonti linguistiche)

Orele 11.30 – 13.30
Moderator: Arnaldo Marcone (Università degli Studi Roma Tre)
Sorin Nemeti (Universitatea din Cluj-Napoca), Constantin, Goţii şi răspândirea creştinismului la Nord de Dunăre (Costantino, i Goti e la diffusione del cristianesimo a Nord del Danubio)
Mihai Căţoi (Comisia Română de Istorie și Studiere a creștinismului, București), Corecţii şi completări la istoria Audianismului (Correzioni e integrazioni alla cronologia dell’Audianesimo)
Anna Maria Liberati (Museo della Civiltà Romana, Roma), Interpretarea erei lui Constantin în istoriografia italiană din anii '30 şi până în prezent (A proposito di una interpretazione dell’èra costantiniana dagli anni Trenta del Novecento ad oggi in Italia.)
Cesare Alzati (Università Cattolica del Sacro Cuore, Milano), Constantin: o paradigmă variată şi receptarea sa (Costantino: un variegato paradigma e la sua fortuna)
Concluzii: Arnaldo Marcone (Università degli Studi Roma Tre)