Emigraţia intelectuală din Europa centrală şi de est. Cazul lui Panait Istrati

Vineri, 11 octombrie, ora 18.30, la Accademia di Romania, va avea loc prezentarea cărţii Emigraţia intelectuală din Europa centrală şi de est. Cazul lui Panait Istrati, scrisă de Elena Dumitru.
Vor lua cuvântul:
Prof. Mihai Bărbulescu, Director al Accademia di Romania in RomaProf. univ. Giovanna Motta, Profesor de Istorie Modernă, Coordonator al doctoratului de “Istoria Europei”, Universitatea Sapienza din RomaProf. univ. Antonello Biagini, Profesor de Istoria Europei Orientale, Prorector pentru Cooperare şi Relaţii Internaţionale, Coordonator al doctoratului de “Istoria Europei”, Universitatea Sapienza din Roma
Lucrarea intitulată Emigraţia intelectuală din Europa centrală şi de est. Cazul lui Panait Istrati işi propune să dezvolte un studiu privind rolul şi dinamica asociate conceptului de emigraţie intelectuală din acest spaţiu în perioada interbelică, concentrându-se, în special, pe experienţa românească. În acest context, este necesar să se clarifice punctul de vedere din perspectiva căruia este analizat acest fenomen complex, care, în această lucrare, joacă rolul de cadru caracteristic ce îşi propune să completeze seria unor exemple cunoscute (Cioran, Ionescu, Eliade, Brancuşi, etc.) - autori ce s-au aflat şi continuă să constituie centrul a numeroase cercetări - cu destinul mai puţin cunoscut şi, ne permitem să adăugăm, mai delicat al lui Panait Istrati (1884-1935), în contextul în care conceptul de emigraţie în sine este înţeles ca abandonare a ţării de origine pentru a trăi într-o altă ţară, de “adopţie”, (de multe ori având ca motiv principal raţiuni de ordin politic sau economic), punând în evidenţă, în acelaşi timp, impactul cultural în cazul specific al emigraţiei intelectuale, unde elementul lingvistic joacă un rol esenţial, deoarece scriitorul caută şi găseşte refugiu în noua limbă, ca mijloc de expresie, ca element necesar pentru a comunica şi a-şi comunica propria fiinţă care poartă întotdeauna matricea culturală a originii. Cercetarea se axează pe o analiză atentă a bogatelor surse literare în limba franceză, română, italiană, greacă şi îşi propune să traseze, urmărind documentele istorice şi producţia literară şi jurnalistică, un cadru general care stabileşte şi clarifică aspecte esenţiale legate de acest subiect şi care, în acelaşi timp, subliniază specificitatea acestei experienţe de viaţă pentru a completa cadrul de interpretare a unui fenomen care ar putea fi definit folosind noţiunea de emigraţie intelectuală.

Elena – Lavinia Dumitru este cercetător în cadrul proiectului PRIN (Programmi di ricerca di Rilevante Interesse Nazionale) 2009 Imperi e Nazioni in Europa dal XVIIIal XX secolo, la Unita di ricerca Universita degli Studi di Teramo, a fost cadru didactic asociat la Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş, stagiar al Ambasadei Romîne în Italia, unde a desfăşurat activităţi de traduceri, analiză de presa, analiză economică. Are două doctorate, unul în “Istoria Europei” – Universitatea “La Sapienza” din Roma şi unul în filologie – Universitatea din Bucureşti Departamentul de Hungarologie. Colaborează cu catedra de “Istoria Europei Orientale”, a Facultăţii de Filozofie, Litere, Știinţe Umane și Studii Orientale, Universitatea Sapienza din Roma.