„Duelul viorilor: Stradivarius versus Guarneri” la Carnegie Hall și la Kennedy Center for the Performing Arts, de Ziua Națională

Cu ocazia Zilei Naționale a României, publicul american va fi sedus de sunetul extraordinar al celor două viori Stradivarius și Guarneri, dar mai ales de  măiestria violoniștilor Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, şi a pianistului Horia Mihail.

„Duelul viorilor: Stradivarius versus Guarneri" (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, în 2 decembrie 2016, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, în 5 decembrie 2016, de la ora 18:00.

La cele două concerte, au fost invitați ambasadori și membri ai corpului diplomatic, acreditați la O.N.U. și la ambasadele din capitala SUA.

În program, lucrări de mare virtuozitate de Sarasate, Moszkowski, Shostakovich, Smetana, Raff, Hubay, Wieniawski, Bériot, Piazzolla, Grigoraș Dinicu, și celebra „Ciocârlia".

Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu RA-Entertainment și Ambasada României în Statele Unite ale Americii.