Documentar românesc în competiție la Paris

Regizorul Thomas Ciulei participă cu Podul de flori la Festivalul Internațional de filme documentare Cinéma du réel, organizat de Centrul Pompidou din Paris în perioada 7-18 martie. Vor fi organizate două proiecții, joi 13 martie (ora 21) și sâmbătă 15 martie (ora 14h45). Prezența cineastului român în prestigioasa competiție internațională, susținută de Institutul Cultural Român din Paris, se înscrie în continuitatea unei cariere deja încununate de premii, la München, Paris, Amsterdam sau Florența.
Podul de flori este ilustrarea unui fenomen social de amploare : migrația economică masivă, care afectează profund structura familiei în anumite zone ale României. Intr-un sat din Moldova, Costică își crește singur cei trei copii a căror mamă este plecată la muncă în Italia. Telefoanele și pachetele trimise familiei nu reușesc să suplinească dureroasa absență.
Competiția internațională cuprinde 28 filme din 21 de țări.