Deschiderea Institutului Cultural Român de la Beijing

Secretarul de stat Radu Podgorean a participat marţi, 14 iulie 2015, la deschiderea Institutului Cultural Român de la Beijing. Noul institut cultural românesc în străinătate, cel de-al 18-lea, reprezintă prima prezenţă culturală instituţională a României nu numai în China, ci şi pe continentul asiatic.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Culturii și Ministerului Afacerilor Externe din R. P. Chineză, ai autorităților locale și ai mediului academic, inclusiv experți chinezi în limba și literatura română, ziariști. Programul manifestării a inclus alocuțiuni susținute de oficialii român şi chinez, mesajul preşedintelui ICR, vernisajul expoziţiei de grafică şi tapiserie Tradiţie şi Modernitate semnată de Mircia Dumitrescu şi Anna Maria Orban.

În discursul său, secretarul de stat Radu Podgorean a subliniat că deschiderea Institutului Cultural Român de la Beijing este un moment cu o semnificaţie remarcabilă în ansamblul relaţiilor româno-chineze și, în acelaşi timp, un deschizător de drum pentru diversificarea și consolidarea acestor legături, prin promovarea diplomației culturale, componentă esenţială a diplomaţiei moderne.

Mesajul transmis de preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, cu această ocazie a evidenţiat că Institutul Cultural Român de la Beijing va continua o valoroasă tradiţie, va face cunoscută excelenţa românească în noile domenii ale culturii în sens larg și va avea, astfel, un rol strategic în reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate.

Informaţii suplimentare

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze cu privire la înfiinţarea reciprocă a Institutului/Centrului Cultural, semnat la 25 noiembrie 2013, asigură temeiul legal pentru includerea ICR Beijing în reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate.

Coordonatele Institutului Cultural Român de la Beijing :
- Galaxy SOHO, Corp B, 10125-27, str.Xiao Paifang, nr.7A, Chaoyangmen, districtul Dongcheng
- Telefon/fax: 0086.10.65323442
- E-mail: beijing@icr.ro