Pe data de 2 iulie 2009, în „Parc des Bastions" din Geneva a avut loc vernisajul sculpturii „Invitaţie/Decalog" a artistului român Liviu Mocan (Cluj-Napoca), prezentată în cadrul ciclului de manifestări pe care oraşul elveţian le găzduieşte în acest an pentru marcarea aniversării a 500 de ani de la naşterea lui reformatorului protestant Jean Calvin.
Realizată din fibră de sticlă şi foiţă de aur, lucrarea este compusă din zece coloane de 4,5 m înălţime, simbolizând fiecare una dintre poruncile biblice, plasate într-un cerc cu diametrul de 8 m. Sculptura va rămâne expusă pe toata durata lunii iulie in Parc des Bastions, fiind ulterior plasată în faţa Consiliului Ecumenic al Bisericilor până la 15 septembrie a.c., după care va fi amplasată temporar (până la începutul anului viitor) în faţa bisericii reformate din Plan-les-Ouates. Iniţiativa amplasării ansamblului sculptural „Decalog" aparţine domnului Jonathan Tame, sprijinit de comunitatea internaţională din Geneva.
La vernisaj, care s-a desfăşurat în prezenţa artistului, au participat doamna Maria Ciobanu, reprezentantul permanent al României la ONU/Geneva, domnul Ionel Nicu Sava, ambasadorul României la Berna, reprezentanţi ai autorităţilor locale – dl. Dominique Louis, reprezentant al Consiliului statului Geneva, dl. Pierre Maudet, consilier administrativ al oraşului Geneva –, reprezentanţi media, apropiaţi ai artistului, precum şi un public numeros. Festivitatea a fost condusa de fostul pastor al Catedralei Sf. Petru din Geneva, reverendul William McComish. Ambasadorul României la Berna a mulţumit organizatorilor pentru iniţiativa de a integra prezentarea unei creaţii artistice româneşti în ciclul manifestărilor organizate pentru marcarea aniversării lui Calvin şi şi-a exprimat speranţa că, în final, lucrarea va îmbogăţi peisajul cultural al oraşului cu o contribuţie românească.
Dacă „Decalogul" va întruni aprecierile specialiştilor şi ale publicului genevez, organizatorii intenţionează să identifice un loc unde sculptura să fie amplasată definitiv. Înainte de eventuala amplasare, cele zece piese urmează a fi turnate în bronz.
Lucrarea a putut fi vizionată pentru o săptămână, în avanpremieră, şi în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.