Cultura română în atenţia Televiziunii suedeze

Stockholm, 31 octombrie 2007. Emisiunea Kobra a Televiziunii suedeze SVT, unul dintre cele mai prestigioase programe culturale din Suedia, a prezentat luni, 29 octombrie, o ediţie dedicată în întregime României, „noul centru al culturii europene".

Reporterii Televiziunii suedeze s-au întâlnit în România cu câteva personalităţi marcante, precum Mircea Cărtărescu şi Cristi Puiu, cu care au discutat despre „explozia culturală românească" din ultimii ani. De asemenea, emisiunea a prezentat recenta ascensiune a filmului românesc, precum şi a muzicii lăutăreşti. Pe tot parcursul său, emisiunea a abordat critic imaginile negative asociate în mod curent cu România, de la orfelinate la mitul lui Dracula. Echipa SVT a realizat de asemenea un număr de interviuri cu personalităţi din lumea artei, care vor fi tema unei emisiuni viitoare.

Programul a fost realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Stockholm, care a oferit sugestii, a pus la dispoziţie material informativ şi a înlesnit stabilirea de contacte cu diverse personalităţi din România. Această contribuţie a fost menţionată în cadrul emisiunii.

Programul a avut o audienţă record pentru o emisiune culturală, şi anume 250 000 de spectatori la prima difuzare, urmând a fi prezentat în reluare de două ori. În plus, emisiunea va putea fi vizionată pe internet timp de o lună. 

Rumänska kulturinstitutet
A: Skeppsbron 20, 103 18 Stockholm
T: 0046 8 20 76 00; F: 0046 8 20 74 06
E: info@rkis.se; W: www.rkis.se