”Cu Andersen în Regatul Poveștilor”, un volum de Petre Crăciun ce va fi prezentat de copii la sediul ICR

Miercuri, 10 iunie, ora 17.00, la sediul Institutului Cultural Român din București, va avea loc lansarea volumului pentru copii ”Cu Andersen în Regatul Poveștilor”, de Petre Crăciun, Editura Zorio 2015 (ilustrații de Anca Smărăndache).
Va fi o lansare de carte cu prilejul căreia vor vorbi mai mult copiii. Participă elevi de la Școala Gimnazială nr. 103 din Capitală (profesor Tinela Pițuru), care vor interpreta fragmente din volumele ”Cu Andersen în Regatul Poveștilor” și ”Fetița din Floare”, iar elevele Raluca Georgescu (Școala nr. 80) și Maria Ruxandra Popescu (Școala nr. 149) care au citit deja volumul, ne vor oferi un rezumat al cărții.
Elevele Petre Andra și Precup Andrada, de la Școala pentru Deficienţi de Vedere din București (profesor Carmen Avramescu) vor oferi asistenței două piese muzicale pentru copii.
Actorul Toma Vasile, din Giurgiu, va lectura un fragment din noua carte a autorului.
Evenimentul va avea loc sub egida Filialei Literatură pentru copii și tineret a U.S.R., fiind prezent, pentru a ne încuraja la lectură, președintele Filialei, scriitorul Victor Gh Stan.
În finalul întâlnirii vor fi premiate lucrările la concursul de desene inspirate din basmul ”Floarea Înțelepciunii și Iarba Puterii”, de Petre Crăciun, inițiat de portalul Literatură Copii cu prilejul Zilei Copilului.
Vor fi prezenți, de asemenea, și alți elevi din capitală, scriitori, cadre didactice. Toți copiii prezenți vor primi din partea editurii certificate de ”Ambasadori ai poveștilor scrise și nescrise”.
Subiectul cărții: Mai mulți copii din România (Petruț, Tudor, Giulia și micul Robert) se trezesc într-o dimineață vorbind într-o limbă necunoscută. Părinții intră în panică și află, cu stupoare, că cei mici vorbeau limba daneză. Această senzațională întâmplare se petrece în ziua de 2 aprilie, atunci când s-a născut Hans Christian Andersen. Vă întrebați, desigur, de ce s-a petrecut acest lucru: pentru că toți iubeau basmele marelui povestitor, motiv pentru care părintele Soldățelului de plumb a decis să îi invite în Regatul Iubitorilor de Povești, pentru a deveni ambasadori ai săi și ai celorlați autori.
Volumul deschide un amplu ciclu de aventuri în Regatul Poveștilor, avându-i ca eroi pe Petruț, Tudor, Giulia și micul Robert.
*
Petre Crăciun este membru al Filialei Literatură pentru copii și tineret a U.S.R, iar unul dintre volumele sale, Basme, a primit Premiul Cartea Anului în 2014 din partea Uniunii Scriitorilor. Autorul este inițiatorul portalului Literatură Copii (www.literaturacopii.ro), singura publicație online dedicată în mod exclusiv creațiilor literare pentru copii sau scrise chiar de copii. Este autorul a 11 volume pentru copii și deține calitatea de președinte al jurului celui mai prestigios concurs de literatură pentru copii - ”Tinere condeie”- organizat din 1967 de Ministerul Educației (49 de ediții).
Informații la telefon: 0747779034
www.literaturacopii.ro E-mail: literaturacopii@gmail.com