Croyance à la maison, 14 iunie-7 iulie 2012, Galeria Octave Cowbell, Metz

„Obiectivul acestui proiect fotografic (16 imagini - format : 30x45cm şi 20x30cm) este de a prezenta rezultatele muncii mele desfăşurate în luna mai 2012 pe perioada rezidenţei obţinute la Institutul Cultural Român de la Paris. Acest demers fotografic interoghează, printr-un sistem narativ de tip serial, relaţia, dualitatea, dar şi paradoxul dintre identitatea individului şi cea a grupului în cadrul diferitelor comunităţi (etnice) din Paris.Spectatorul, invitat să pătrundă în intimitatea locuinţelor, descoperă valorile specifice fiecărei familii, acestea fiind la rândul lor corolarul valorile comunitare. Modul în care sunt amenajate interioarele relevă omniprezenţa şi laitmotivul religiei, rolul major al tradiţiei care ajunge să definească modul de trai al fiecărei familii, chestionând în acelaşi timp identitatea personală faţă de cea a grupului, conceptul de individualitate faţă de uniformitate.
În acest sens, Galeria Octave Cowbel din Metz oferă un spaţiu propice pentru a pune în valoare viziunea intimistă pe care doresc să o confer acestor interioare. Mai exact, spaţiul de expoziţie se află în cadrul unui fost dormitor, iar accesul în acest spatiu se face prin fereastră printr-o scară exterioară, ceea ce accentuează ideea de pătrundere în intimitate.”
Pusha Petrov