Conferința „Oameni care unesc națiuni - Anghel Saligny, un inginer român de excepție, de origine franceză și poloneză”, la ICR Paris

ICR Paris vă invită la conferința cu titlul "Oameni care unesc națiuni - Anghel Saligny, un inginer român de excepție, de origine franceză și poloneză" / „Des gens qui relient les nations - Anghel Saligny - un ingénieur roumain exceptionnel - d'origine française et polonaise”, în 13 iunie 2023, de la orele 19.00, în sala de conferințe a institutului. În cadrul acestui eveniment, care va fi însoțit și de prezentarea unor imagini și documente inedite despre ilustrul inginer român, cercetătoarea și scriitoarea Dănuța Roman va vorbi despre felul în care inginerul Saligny a rămas în memoria și chiar geografia celor trei țări - România, Polonia și Franța - prin realizările sale. Podul de la Cernavoda este doar una dintre contrucțiile sale foarte cunoscute. Conferința de la institut este parte a unui turneu de întâlniri cu publicul în Hexagon (la Institutul Polonez, la libraria poloneză etc.)

Dănuța Roman (n. 6 decembrie 1953, București) este scriitoare, eseistǎ, publicistǎ și traducǎtoare cu origini poloneze. Este doctor în filosofie al Universitǎții București. Face parte din Enciclopedia Personalitǎților din România și este vicepreședinte a Fundației „Armonia pentru familiile etnic mixte din România”. Este expert în comunicare socialǎ, minoritǎți și relații interculturale. Activeazǎ în cadrul minoritǎții poloneze din România, fiind în prezent prim vicepreședinte al organizației Dom Polski București.

Conferința  organizată de ICR Paris în partenariat cu Dom Polski București, se va derula în limba franceză.

Intrarea este liberă, pe baza unei confirmări : institut.roumain@gmail.com