Conferința internațională interdisciplinară „Coffee, Bread and Chocolate: Representations, Receptions and Cultural Frontiers” la Lisabona

Conferinta internationala interdisciplinara Coffee, Bread and Chocolate Representations, Receptions and Cultural Frontiers la Lisabona

Centrul de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale (CESIC)din cadrul Universității din București, împreună cuCentro de Humanidades (CHAM) al Facultățiide Științe Sociale și Umane din cadrul Universității Nova din Lisabona organizează, cu sprijinul ICR Lisabona, cea de-a XVIII-a conferinţă internaţională interdisciplinară dedicată studiilor identităţii culturale la Universitatea Nova din Lisabona, în perioada 3-6 octombrie 2018.

Conferința, intitulată „Coffee, Bread and Chocolate: Representations, Receptions and Cultural Frontiers”, confirmăexcelentele raporturi de colaborare între cele două universități, prin centrele de excelenţă în cauză (CESIC şi CHAM) şi va reuni aproximativ 100 de cadre didactice universitare, masteranzi, doctoranzi, studenţi, cât şi persoane din sfera publică și culturală. Dintre aceştia, vor prezenta lucrări 30 de profesori universitari, experți în studii culturale.În cadrul proiectului, Institutul Cultural Român de la Lisabona susține participarea doamnei Mihaela Irimia, în calitate de moderator și keynote speaker. Aceasta va susține prelegerea Coffee, Tea and Chocolate as a Cultural Topoi in the Long Modernity.

Prof. univ. dr. Mihaela Irimia (Facultatea de Limbiși Literaturi Străine) este Directorul Centrului de Excelență pentru Studiul Identității Culturale al Universității din București. Afilierile sale academice cuprind: British Society for Eighteenth-Century Studies, European Society for the Study of English, German Society for English Romanticism e.a. A conferențiat, predat și făcut cercetare de specialitate la universitățile Harvard, Oxford, Cambridge, La Sapienza (Roma), Universidade Nova (Lisabona), Milano, Padova, Paris XII, Boğazici (Istanbul) etc. Este autoarea a 15 studii și monografii și a peste 250 de articole de specialitate publicate la București, Londra, Cambridge, Amsterdam, New York, Porto, Viena etc.

Pentru mai multe detalii: https://coffeeandbreadconference.wordpress.com/; http://cham.fcsh.unl.pt/ac_actividade.aspx?ActId=785