Concurs de creaţie de operă contemporană românească

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la căderea comunismului şi cu prilejul Zilei internaţionale a toleranţei – 16 noiembrie – Opera Naţională Română Cluj-Napoca lansează un CONCURS DE CREAŢIE DE OPERĂ CONTEMPORANĂ ROMANEASCĂ. Tema de creaţie a concursului este intoleranţa.
Conform ultimelor studii ale organismelor internaţionale de specialitate, ţara noastră are un nivel de intoleranţă ridicat faţă de restul ţărilor Europei. Asumându-şi rolul de instituţie publică, Opera Naţională clujeană răspunde provocării de a face educaţie prin artă, afirmându-şi voinţa de a combate intoleranţa şi de a promova toleranţa ca principiu fundamental al drepturilor omului, al pluralismului şi al democraţiei.
Intoleranţa este atitudinea de neacceptare a diferenţelor dintre grupuri, a diferenţelor de convingere sau de gândire. Ura, refuzul dialogului, fanatismul doctrinar, sunt mărci ale intoleranţei.Scopul proiectului este de a aduce în faţa publicului (în mare parte format din tineri) o creaţie contemporană ancorată în realităţile zilelor noastre, prin care să atragă atenţia asupra acestor aspecte nocive şi, implicit, să promoveze valorile toleranţei.

Se pot înscrie în concurs compozitori sau echipe de creatori. Înscrierile se fac până la data de 2 aprilie 2010 inclusiv. Dosarele se depun la secretariatul ONRCN şi trebuie să conţină următoarele documente: CV-ul compozitorului sau CV-urile echipei de realizatori (compozitor/libretist) şi proiectul lucrarii (fragmente compuse, prezentarea subiectului şi prezentarea personajelor lucrării şi vocilor utilizate, lungimea estimată a lucrării).

Selecţia lucrărilor se va desfăşura în două etape:

Etapa I: comisia studiază proiectele trimise. În urma acestei preselecţii rămân în concurs trei lucrări. Rezultatele sunt anunţate în data de 3 mai 2010.

Etapa a II-a: concurenţii prezintă comisiei lucrarea completă, până la data de 29 aprilie 2011. În urma acestei etape este selectată lucrarea câştigătoare. Rezultatul este anunţat în data de 31 mai 2011.

Comisia este formată dintr-un compozitor, un regizor, un dirijor, un critic de specialitate şi directorul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.
Lucrarea câştigătoare va sta la baza unei producții complete pe scena Operei Naţionale clujene, a cărei premieră va fi prezentată în cursul stagiunii 2011/2012.