Concerte susținute de grupul Błoto și Ion D. în cadrul turneului de promovare a albumului „Atmosfera”

Institutul Cultural Român de la Varșovia, în colaborare cu Institutul Polonez din București și cu Institutul „Adam Mickiewicz”, sprijină organizarea unei serii de concerte, în Polonia și în România, susținute de grupul polonez Błoto împreună cu muzicianul român Ion D. (Ion Dumitrescu) în perioada august – noiembrie 2026. Concertele fac parte din turneul de promovare a noului album, „Atmosfera“, creație a formației Błoto și a artistului bucureștean Ion D.

Primele concerte vor avea loc în luna august la Gdańsk și la Wrocław, urmate, în septembrie, de un concert la Łódź, lista evenimentelor continuând în alte orașe poloneze, dar și în România (programul complet va fi anunțat în curând). Concertele programate în turneu vor avea loc pe unele dintre cele mai importante scene de muzică jazz din Polonia, precum NOSPR (sediul Orchestrei Naționale Simfonice a Radioului Polonez) din Katowice, în cadrul sezonului JazzClub, și Jassmine din Varșovia, dar și în clubul Control din București.

  • 12 august 2026, concert în cadrul Festivalului Jazz na Wyspie / Jazz pe insulă, Gdańsk
  • 13 august 2026, concert la clubul Nietota, Wrocław
  • 10 septembrie 2026, concert în cadrul Festivalului Great September, Łódź

Acest proiect muzical vine în continuarea colaborării dintre muzicieni inițiată de Institutul Adam Mickiewicz în programul Sezonului Cultural Polonia-România 2024-2025. Ei au cântat împreună la închierea festivalului Jazz în the Park de la Cluj-Napoca, în 2025, apoi au avut o rezidență de creație la București.

Albumul Atmosfera

Un vestitor al noii etape din activitatea trupei Błoto a fost vinilul „Zmiany / Schimbări”, înregistrat în colaborare cu Ion D și producătorul Plevna. Această lansare a fost doar un fragment din căutările artistice continuate pe albumul „Atmosfera”. Rezultatul colaborării începute în timpul Sezonului Cultural Polonia-România / România-Polonia 2024-2025 este un album deopotrivă emoțional și politic, de club și reflexiv. Błoto împreună cu Ion D nu mai înseamnă doar pavajul din Wrocław, ci și betonul bucureștean, psihedelia și experiența transformării, comună pentru regiunea Europei emergente, îmbrăcată în sunete de sintetizatoare și inspirată din folclorul local. Discul își ia rămas-bun fără regrete de la eticheta de „jazz” și devine un „jazz pe ruinele jazzului”, înlocuindu-l cu o muzică hipnotică (trance), imposibil de clasificat, pe care Ion D o numește „Eastern-Oriental”.

Trupa Błoto este formată din Marek Pędziwiatr, Paweł Stachowiak, Marcin Rak și Olaf Węgier. Forța motrice a muzicii lor este ritmul – beat-uri instrumentale ce trimit cu gândul la epoca de aur a hip-hop-ului american din anii '90 și la illbient, împletindu-se cu spiritual jazz-ul și ecourile muzicii de club. Piesele sunt create pe baza improvizației colective.

Ion D este pseudonimul de scenă al producătorului muzical Ion Dumitrescu, cofondator al casei de discuri bucureștene Future Nuggets.Ion este una dintre cele mai active figuri de pe scena muzicală românească și activează sub mai multe pseudonime (Ion D, Ion din Dorobanți, Australopitecus Oltensis, Utopus). Printre cele mai cunoscute lansări ale sale se numără albumul de debut al trupei Steaua de Mare, primul album al formației Rodion G.A. din anii '80 (în colaborare cu casa de discuri londoneză Strut Records), EP-ul Raze de Soare și ambele volume ale compilației „Sounds of the Unheard from Romania”.