Concert pentru militarii români întorși din Afganistan

Concert pentru militarii romani intorsi din Afganistan

Joi, 10 septembrie 2015, Adrian Leonard Mociulschi (pian) și Nicolae Voiculeț (nai) vor susține, la Curtea de Argeș, un concert în fața militarilor Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada“, recent revenit din Afganistan. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale. Muzicienii vor interpreta lucrări de George Enescu, J.S. Bach, W. A. Mozart si Ludwig van Beethoven.

Demersul comun al ICR și MAPN are ca premize ideea că în actualul context internațional, cultura joacă un rol esențial ca element pacificator, generator de identitate, ce oferă posibilitatea de dialog și de prevenție a conflictelor, iar muzica se situează dincolo de religie sau naționalitate.
Recitalul constituie și un prilej de a rememora gestul emoționant al lui George Enescu, din urmă cu aproape 100 de ani, de a cânta pentru răniţii de pe frontul Primului Război Mondial. În 1916, timp de trei luni, Enescu a concertat, gratuit, în spitalele bucureştene şi din provincie, aducând bucurie şi alinare soldaţilor români răniţi în cumplitele lupte ale primei conflagraţii mondiale. Anul 1917 îl va găsi continuându-şi seria de concerte de binefacere pentru răniţii şi orfanii de război.

Compozitor și scriitor, descendent al unei familii aristocratice poloneze naturalizate în România la începutul secolului al XIX-lea, Adrian Leonard Mociulschi a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti în 1997 (clasa academicianului Ştefan Niculescu) şi Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti în 2005 (unde a studiat filosofia cu academicianul Gheorghe Vlăduţescu). Este Doctor în muzică, cu distincţia Cum Laude. Pentru meritele sale artistice i s-au decernat numeroase premii și distincții internaționale. A publicat, la Editura Curtea Veche, volumele Ştefan Niculescu: Poetică, matematică şi armonie muzicală (2010), Evul Mediu: Arhitectura şi Muzica (2011) și Artă și comunicare (2013). Bunicul său, generalul Leonard Mociulschi, a luptat în cele două războaie mondiale, fiind răsplătit de guvernul francez cu ordinul Croix de Guerre și de guvernul regal cu Ordinul Steaua României, Coroana României în grad de cavaler, pentru contribuția la reîntregirea țării. Batalionul 21 Vânători de Munte îi astăzi poartă numele.

Nicolae Voiculeț, interpret, compozitor și dirijor, a urmat Liceul de Muzică „George Enescu“ și Academia Naţională de Muzică, unde l-a avut ca maestru pe Gheorghe Zamfir. Abordează genuri muzicale variate, de la folclor, muzică clasică, muzică sacră la jazz, muzică contemporană și pop. A concertat pe scene de prestigiu din întreaga lume, fiind ovaționat în Franța, Spania, Republica Cehă, Germania, Austria, Ungaria, Marea Britanie, SUA, Japonia, Thailanda și Italia. Nicolae Voiculeţ a înfiinţat, în 1993, la Chicago, prima şcoală de nai din Statele Unite. A susţinut mai multe concerte caritabile, printre care unele pentru victimele uraganului Katrina și pentru supravieţuitorii cutremurului din Japonia. A fost decorat cu distincţia Meritul Cultural al României în Grad de Cavaler.