Concert la Ateneul Român dedicat Zilei Muzicii Vechi

Institutul Cultural Român sprijină organizarea concertului „Barocco Italiano”, un eveniment dedicat Zilei Muzicii Vechi, care va avea loc pe 21 martie, ora 19.00, la Ateneul Român. Concertul va fi susținut de Xavier Díaz-Latorre (lăută, conducere muzicală) împreună cu ansamblul de muzică barocă din România SEMPRE, format din muzicieni specializați în interpretarea repertoriului vechi pe instrumente istorice sau copii ale acestora.

Sărbătorită anual pe 21 martie, dată ce marchează începutul primăverii și nașterea lui Johann Sebastian Bach (1685), Ziua Muzicii Vechi este un proiect coordonat la nivel european de REMA – Rețeaua Europeană de Muzică Veche ce reunește sute de evenimente desfășurate în orașe europene, celebrând peste un mileniu de patrimoniu muzical european. În România, proiectul este coordonat de echipa Festivalului de Muzică Veche București, membru al REMA din anul 2015.

Programul concertului urmărește evoluția stilistică a repertoriului instrumental de la primele experimente inovatoare ale începutului de secol până la rafinamentul formelor consacrate la finalul epocii.

Repertoriul concertului include lucrări de:

Giovanni Battista Fontana – Sonata VIII a 4 (pentru două viori, violă și basso continuo)

Dario Castello – Sonata seconda a 2 sopra „La Selva”

Marco Uccellini – La Bergamasca a 5

Biagio Marini – Passacalio

Giovanni Legrenzi – La Cetra a 5 (Op. 10 nr. 12)

Andrea Falconieri – La Folia

Arcangelo Corelli – Concerto grosso op. 6 nr. 2 / Trio Sonata op. 4 nr. 1

Invitat special al concertului, Xavier Díaz-Latorre este unul dintre cei mai apreciați lăutiști ai scenei internaționale. Născut la Barcelona, el a studiat chitară clasică cu Oscar Ghiglia și lăută cu Hopkinson Smith la Schola Cantorum Basiliensis. Activitatea sa artistică include colaborări cu ansambluri și orchestre prestigioase precum Hesperion XXI, La Capella Reial de Catalunya și Le Concert des Nations, sub conducerea lui Jordi Savall. În prezent, este profesor de lăută, basso continuo și chitară istorică la Schola Cantorum Basiliensis din Basel.

Ansamblul de muzică barocă SEMPRE, fondat în 2020 de clavecinista Raluca Enea, reunește interpreți specializați în practica interpretării istorice. Din ansamblul SEMPRE fac parte:

Rafael Butaru, Răsvan Dumitru, Melinda Béres, Cosmina Salvan – vioară barocă

Tamara Dica – violă barocă

Zsombor Lázár – violoncel

Zsombor Filip – chitară barocă, lăută, teorba

István Csata – contrabas

Raluca Enea – clavecin

Activitatea ansamblului se concentrează asupra repertoriului baroc, cu accent pe autenticitatea stilistică și utilizarea instrumentelor istorice. Deși înființat recent, ansamblul a participat deja la importante festivaluri și evenimente dedicate muzicii vechi din România, inclusiv Festivalul Internațional „George Enescu” și Festivalul de Muzică Veche București.