COMEMORAREA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU PE MALURILE BOSFORULUI

Cu acest prilej, directorul Institutului, prof.univ.dr. Mihai Maxim, istoric-turcolog, va face o evocare a personalitătii domnitorului român si va comunica membrilor diasporei române prezente rezultatele cercetarilor sale în arhive si pe teren privind identificarea locului unde au fost executati Brancoveanu, cei 4 fii ai săi si credinciosul sfetnic Ianache, la 15 august 1714. 

Este vorba de zona Eminönü-Sirkeci, în faţa „Chioşcului de pe ţărmul mării"(Yalı Köşkü), acolo unde astăzi se află strada cu acelaşi nume, aflată în spatele actualului sediu al Camerei de Comert din Istanbul. Atunci, acest chioşc celebru, descris de călătorii străini şi redat în unele gravuri, se afla în prelungirea grădinilor Palatului Topkapi, reşedinţa sultanilor, având deschidere directă spre Cornul de Aur. Aici aveau loc primiri solemne ale ambasadorilor străini veniti dinspre mare, dar mai ales aici era primită flota imperială la plecarea în campanie şi la întoarcerea ei victorioasă acasă. In secolul al XIX-lea, când reşedinţa sultanilor s-a mutat, după 1857, la noul Palat Dolmabahçe, pe Bosfor, Chioşcul de pe ţărmul mării"(Yalı Köşkü) a fost părăsit, apoi dărâmat, dimpreună cu alte vechi constructii, pentru a face loc constructiei căii ferate Istanbul-Viena, gării Sirkeci şi clădirilor adiacente. 

Astăzi doar strada Yalı Köşkü mai aminteşte de vechiul chioşc împărătesc şi de tragedia Brâncovenilor de la 1714.
Participantilor la acest moment comemorativ de la biserica brâncovenească le vor fi distribuite materiale documentare despre Constantin Brâncoveanu si epoca sa, precum si o schită a zonei Sirkeci, cu strada Yalı Köşkü.