Colocviul internaţional “L’eredità fenomenologica", la Roma

În zilele de 5 şi 6 noiembrie 2010 va avea loc la Roma colocviul internaţional "L'eredità fenomenologica", organizat de Accademia di Romania din Roma în parteneriat cu Facultatea de Filozofie a Universităţii "La Sapienza" din Roma şi Arhivele Husserl din Paris. Prima zi a lucrărilor va fi găzduită de Facultatea de Filozofie a Universităţii "La Sapienza", în timp ce lucrările celei de-a doua zile se vor desfăşura în Sala de conferinţe a Accademia di Romania din Roma.
Colocviul îşi propune să sondeze situaţia actuală a studiilor de fenomenologie pornind de la o întâlnire între câteva dintre cele mai importante şcoli filosofice europene, reprezentative pentru situaţia actuală a studiilor de matrice husserliană şi heideggeriană. Prezenţa specialiştilor francezi, italieni şi români are scopul clar de a deschide un dialog inedit între diferitele tradiţii de cercetare fenomenologică, de la cea mai matură la cea mai recentă. Dacă în Franţa cercetările de natură fenomenologică constituie un mediu clar afirmat, dacă în Italia fenomenologia găseşte de mulţi ani contexte relevante de dezbatere, studiile româneşti de fenomenologie constituie o noutate interesantă şi promiţătoare, o nouă generaţie de foarte buni cercetători.

Colocviul se naşte, prin urmare, din necesitatea de a confrunta cercetările acestor trei filoane speculative diferite, pornind de la interesul comun pentru fenomenologie, creând posibilitatea deschiderii unui spaţiu de dialog nou. Scopul este acela de a intensifica raporturile şi schimburile culturale între cercetători care sunt deja apropiaţi prin afinitatea de interese şi prin orientarea cercetărilor lor şi care vor putea fi împărtăşite pentru prima dată în mod nemijlocit.

Fenomenologia - fondată de Husserl la începuturile secolului XX cu scopul de a recupera şi depăşi tradiţia metafizică cu care gândirea occidentală s-a identificat pentru mult timp - poate oferi azi un teren fertil pentru reflecţie. Fenomenologia a fost şi este una dintre căile fundamentale către filosofia din prezent, importantă pentru a restitui adevăr şi sens zilelor noastre. Mai mult decât o metodă -pentru că a valorificat comorile trecutului-, dar mai puţin decât o disciplină – pentru că nu are un câmp de cercetare clar delimitat- fenomenologia oferă prezentului interesante posibilităţi interpretative pentru unicitatea timpurilor în care trăim şi care ar putea fi astfel restituite propriei plenitudini.
Colocviul îşi propune, aşadar, să fie un loc comun de reflecţie, un dialog între istorii diverse, „fenomenologii diverse" şi în acelaşi timp vitale.

Din comitetul ştiinţific al colocviului fac parte: Cristian Ciocan (Societatea Română de Fenomenologie, Bucureşti / Universitatea "A. I. Cuza" din Iaşi), Jean-François Courtine (Université de Paris - Sorbonne, Paris-IV şi Archives Husserl de Paris), Pietro D'Oriano (Sapienza Università di Roma şi Archives Husserl de Paris). De asemenea, vor lua cuvântul: Bogdan Minca (Universitatea din Bucureşti), Dominique Pradelle (Université de Clermont-Ferrand şi Archives Husserl de Paris), Ion Copoeru (Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca), Federico Leoni (Universitatea din Milano), Gabriel Cercel (Societatea Română de Fenomenologie, Bucureşti/ Centrul de Cercetări "Martin Heidegger", Gesamtasugabe, Universitatea Albert Ludwig di Freiburg i.Br.), Virgil Ciomoş (Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca), Carmelo Meazza (Universitatea din Sassari), Draga Rocchi (Sapienza Università di Roma), Paolo Vinci (Sapienza, Università di Roma), Attila Szigeti (Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca), Christian Ferencz-Flatz (Societatea Română de Fenomenologie, Bucureşti).

Colocviul poate vizionat în direct pe site-ul www.inschibboleth.org (opzione WebTV)

Programul - în documentele ataşate.


program