Cinci artiști români la Festivalul „Saberes e Sabores de Outras Gentes“

Cinci artisti romani la Festivalul Saberes e Sabores de Outras Gentes

În perioada 19-29 mai 2016, cu ocazia Festivalului „Saberes e Sabores de Outras Gentes" din localitatea Redondo, Portugalia, s-a desfășurat, în cadrul proiectului „Contemporanii", o rezidență artistică organizată de Institutul Cultural Român de la Lisabona în parteneriat cu Centrul Cultural Redondo.

Rezidența și evenimentele conexe s-au bucurat de prezența a cinci artiști români: Ion Grigorescu, Mircea Roman, Mihai Sârbulescu, Andrei Rosetti și Corina Dobre.

Pe parcursul celor zece zile de sejur artistic, plasticienii români au desfășurat activități de documentare și au realizat o serie de lucrări de pictură, grafică și fotografie inspirate de Villa de Redondo și de împrejurimile sale. Operele rezultate au făcut obiectul unei expoziții, inclusă în programul festivalului, al cărei vernisaj a avut loc în data de 27 mai în clădirea Centrului Cultural din localitate. La deschidere au luat cuvântul din partea forurilor administrative locale viceprimarul Armindo Manuel Beira Ramalhosa, din partea Centrului Cultural Redondo - consilierul Maria Luisa Paolo Calapez și Maria Pașc, curatorul expoziției.

La vernisaj au participat membri ai comunității românești și ai grupurilor etnice participante la festival, cât și numeroși localnici. O parte din lucrările expuse au rămas în colecția Centrului Cultural Redondo și vor face obiectul unei expuneri până la data de 15 iunie. Reprezentanții Centrului Cultural Rendondo împreună cu organizatorii au derulat un program de documentare și de lucru pentru artiștii români la Convento de São Paulo, în orașul Evora și la Monsaraz, unde artiștii au făcut schițe și fotografii de documentare pentru lucrările ce vor fi prezentate în expoziția conclusivă de la București, proiectată pentru luna august 2016.

Sâmbătă, 28 mai 2016, s-a organizat în cinstea participanților români un eveniment de încheiere a rezidenței artistice la care au participat artiști portughezi din regiunea Alentejo, prilej cu care s-au discutat viitoare proiecte de colaborare luso-române, inclusiv organizarea unei rezidențe în România, prin intermediul proiectului „Contemporanii".