ICR Lisabona în colaborare cu Centrul Cultural din Cartaxo și Mosaico-Associação Cultural do Cartaxo organizează, în perioada 7-28 iunie, un ciclu de cinema românesc, în cadrul căruia vor fi proiectate unele dintre cele mai apreciate creaţii ale regizorilor noului val, recunoscute și premiate la cele mai prestigioase festivaluri internaționale de film din ultimele două decenii: Oamenii de la bloc mor după muzică, Mihai şi Cristina, Poveste de la Scara C, Marilena de la P7 de Cristian Nemescu, Furia de Radu Muntean și Marfa și banii de Cristi Puiu. INTRAREA LIBERĂ
Programarea filmelor:•Vineri, 7 iunie, 22:00 - Oamenii de la bloc mor după muzică (2000, 12 min); Mihai şi Cristina (2001, 15 min); Poveste de la Scara C (2003, 14 min); Marilena de la P7 (2006, 45 min) - scurt metraje de Cristian Nemescu •Vineri, 14 iunie, 22:00 - Furia (2002, 83 min) de Radu Muntean •Vineri, 28 iunie, 22:00 - Marfa și banii (2001, 90 min) de Cristi Puiu
Filmele sunt subtitrate în limba engleză