Chișinău: Turneul Naţional „La La Play” #discoveringLipatti

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău invită toţi iubitorii de muzică bună la evenimentul muzical al verii – Turneul Naţional „La La Play” #discoveringLipatti susţinut de membrii Moldovan National Youth Orchestra. Proiectul „La La Play” #discoveringLipatti înseamnă prima expediție de muzică clasică realizată în Republica Moldova. 15 tineri, dintre care 9 muzicieni și 5 jurnaliști vor traversa 1600 km pentru a reflecta prin muzica clasică 12 subiecte sociale importante. Turneul va marca centenarul compozitorului Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști din toate vremurile: #discoveringLipatti.

Muzica clasică va fi interpretată acolo unde ea nu a fost niciodată. Cele 12 concerte open air vor acoperi o gamă variată de genuri ale muzicii clasice: perioada barocă, a clasicismului vienez sau perioada contemporană. Subiectele alese, deși par contrastante, urmăresc împreună reflectarea unor teme actuale: turism nevalorificat; persoane cu necesități speciale; promovarea încrederii populației dintre cele două maluri ale Nistrului; excelență în educarea tinerilor talente; comunitate bulgărească; comunitate găgăuză; comunitate rromă, comunitate ucraineni; toleranța față de persoanele aflate în detenție; excepţionalul potențial vitivinicol al acestui spaţiu. Concertele vor avea loc după următorul program:

13 iulie – Conacul Leonardi-Buznea, Ciuciulea, Glodeni; 14 iulie – Open Air Bălți; 15 iulie – eveniment surpriză; 16 iulie – Școala de Box din Grimăncăuți, Briceni; 17 iulie – Open Air stadion Cinișeuți, Rezina; 18 iulie – Molovata, Dubăsari; (2 evenimente) 19 iulie – Penitenciarul Goian; 20 iulie – Podgoriile companiei „Vinăria din Vale” din Alexandru Ioan Cuza, Cahul; 21 iulie - Open Air Cărpineni; Hâncești; 22 iulie - Open Air Taraclia; 23 iulie - Open Air Cetatea Tighina.

Proiectul „La La Play” #discoveringLipatti face parte din ediția a VII-a a concertelor de vară Moldovan National Youth Orchestra, urmând ca până la finele lunii august să fie realizate 20 de evenimente în Republica Moldova, România, Germania. Concertele „La La Play” #discoveringLipatti vor fi transmise live pe facebook și pe canalele media.

Partener general: Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare

Parteneri Principali: Ministerul Tineretului și Sportului; Kaufland; Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău; Ministerul Culturii; Uniunea Europeană; Oficiul ONU pentru drepturile omului.

Sponsori: Gas Natural Fenosa, Vinăria din Vale

Partener media general: TVR Moldova

Parteneri media: Diez.md; Radio Europa Liberă; Canal Regional, Radio Chişinău, Radio Datina.

Imagine: KINOM

Proiect marca MNYO