Celebrarea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria la Berlin

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria și în contextul Zilei Naționale a României (celebrată anual pe 1 decembrie), publicul berlinez este invitat pe 5 decembrie, la ora 19:30, la Kino Krokodil (Greifenhagener Str. 32, 10437 Berlin), la un eveniment special dedicat uneia dintre cele mai importante personalități ale istoriei românești.

Programul serii reunește trei componente complementare: proiecția documentarului Coroana României de George Grigoriu, expoziția „Regina Maria – o poveste în imagini”, precum și o discuție cu autorul filmului și cu specialiști în patrimoniu din cadrulMuzeului Național Bran și Muzeului de Etnografie din Brașov.

Documentarul aduce în prim-plan momentul istoric al Marii Uniri și ceremonia încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria din 1922, prin imagini de arhivă și mărturii ale unor istorici, membri ai Academiei Române și specialiști în patrimoniu. Rezultat al unei cercetări de patru ani, filmul este structurat în două părți: prima urmărește parcursul istoric până la încoronare, iar cea de-a doua se concentrează pe detaliile ceremoniilor și simbolistica obiectelor regale – coroana, sceptrul, mantia.

Proiecția va fi însoțită de expoziția „Regina Maria – o poveste în imagini”, organizată în colaborare cu Muzeul Național Bran și Muzeul de Etnografie din Brașov, în foaierul cinematografului. Expoziția prezintă o selecție de imagini de epocă, după cărți poștale ilustrate și volume bibliofile, menite să completeze narațiunea vizuală a documentarului și să ofere publicului șansa de a descoperi farmecul discret și stilul inconfundabil al Reginei Maria, care a contribuit la consolidarea imaginii României moderne.

Discuția cu autorul filmului și cu specialiști în patrimoniu va oferi o lectură accesibilă a simbolisticii și impactului cultural al momentului istoric reflectat în film.

Publicul este astfel invitat să participe la o experiență integrată, care îmbină proiecția cinematografică cu cercetarea istorică și patrimoniul vizual, oferind o perspectivă amplă asupra istoriei și simbolisticii monarhiei românești. Prin proiecția filmului, prezentarea expoziției și dialogul cu specialiștii, spectatorii au ocazia să descopere aspecte mai puțin cunoscute, să exploreze contextul social, cultural și ceremonial al epocii și să înțeleagă rolul Reginei Maria în consolidarea imaginii României moderne.

Mai multe informații despre film și bilete, aici.