Cato Lein - The Last Polaroid Project... The First Impression of Romania


O expoziţie despre întâlnirea fotografului Cato Lein cu Bucureştiul şi cu scriitori români
Vernisaj miercuri, 14 mai, ora 20.00 la Institutul Cultural Român de la Stockholm
În deschidere vor vorbi Ingemar Fasth şi Denisa Comănescu
Intrarea liberă

În toamna anului 2007 fotograful suedez Cato Lein s-a aflat timp de o săptămână la Bucureşti, pentru a fotografia mai mulţi scriitori români la ei acasă. Ideea proiectului era să revitalizeze metoda clasică a filmului negativ. Astfel fotograful se foloseşte de un aparat de fotografiat de dimensiuni mari cu film Polaroid, greu de manevrat. Utilizând această metodă, cu care Cato Lein lucrează de peste 10 ani, provocările cu care se înfruntă fotograful sunt mult mai mari. 

Călătoria la Bucureşti s-a transformat, însă, într-un proiect mai amplu. În timp ce îi fotografia pe scriitori, fotograful a devenit din ce in ce mai fascinat de oraşul Bucureşti, cu care făcuse cunoştinţă prin intermediul cărţilor lui Mircea Cărtărescu, unele dintre ele publicate şi în Suedia. Expoziţia de la sediul Institutul Cultural Român de la Stockholm recreează astfel atmosfera Bucureştiului cu ajutorul unor fotografii şi al unor fragmente literare din textele scriitorilor întâlniţi acolo. 

„Imediat după întoarcerea din România am aflat că firma Polaroid îşi va înceta producţia de filme foto. Expoziţia de faţă devine astfel un fel de rămas bun pentru această metodă, care nu a încetat să mă fascineze, dar şi să îmi dea de furcă. Mai presus de toate ea mi-a dăruit, însă, satisfacţia momentului de creaţie, dar şi senzaţia că nu pot fi complet stăpân pe situaţie." (Cato Lein)