Cărțile de la Vidra – expoziție Carolina Ilica la Institutul Cultural Român

Joi, 10 aprilie 2014, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București) va avea loc vernisajul expoziţiei CĂRȚILE DE LA VIDRA „Plângând de-atâta frumusețe“ de Carolina Ilica. Expoziția este dedicată memoriei mamei poetei, Mager Victoria-Valeria (din satul Vidra).
Începând din 2006, Carolina Ilica a expus o serie de 12 Cărţi Neconvenţionale (Cărţile de la Vidra Plângând de-atâta frumuseţe; Cartea de Lut; Cartea de Lână; Cartea de Lemn; Cartea de Borangic; Cartea de Lacrimi etc), utilizând pentru versurile sale alte suporturi materiale decât hârtia. Cartea de Lut (2006) conține versuri dedicate locului natal, incizate pe ceramică în forme asemănătoare tăblițelor de la Tărtăria de pe Mureș. Cartea de Lână (2007) utilizează un alt material tradițional și conține poezii brodate sau pictate pe lână, împodobite cu străvechi șorțuri femeiești din costumul popular bănățean de sărbătoare. Cartea de lemn (2008) adună poezii creștine folosind ca suport obiecte tradiționale din lem din diferite zone românești. Cartea de Lacrimi (2011) conține elegii închinate mamei poetei, brodate pe vechi ștergare din casa natală din Munții Apuseni.
Carolina Ilica este membru al unor societăţi culturale şi academii internaţionale (din India, S.U.A., România, Franţa); membru de onoare al unor Asociaţii de Scriitori (Muntenegru, Republica Macedonia, Canada), vicepreşedinte al Congresului Spiritualităţii Româneşti (Alba Iulia – unde se întâlnesc, anual, reprezentanţii comunităţii româneşti din toată lumea); membru corespondent al Centrului European de Artă (Atena); Ambasador de Onoare pentru Cultură al Fundaţiei Naaman (Liban); singura femeie membru al Ordinului Cavalerilor Danubieni (Galaţi).

Carolina Ilica este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (1975) și a lansat până în prezent 30 de cărţi de poezie (din care 10 selecţii tematice sau antologii critice).

În anul 1997, fondează, împreună cu scriitorul Dumitru M. Ion, Academia Internaţională Orient-Occident; este director artistic şi vicepreşedinte al acestei organizaţii culturale; director artistic şi preşedinte al Juriului Festivalului Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş (17 ediţii până în prezent, cu participarea a peste 1000 de poeţi şi oameni de cultură din cca. 30 de ţări anual).

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 10 - 24 aprilie 2014.