„Busola literară” – nou proiect de promovare a literaturii contemporane românești în Polonia
Busola literară – se dorește a fi o călăuză prin atelierele creatoare ale scriitorilor români contemporani încă nedescoperiți de publicul polonez sau ale căror noi cărți nu și-au găsit încă drumul spre Polonia. Busola dezvăluie calea cea mai scurtă spre punctul cardinal al literaturii bune, îndemnând cititorii, traducătorii și editorii polonezi la expediții prin noi ținuturi ale imaginației literare românești.
Busola ne indică azi:
FLUTURELE NEGRU, de Radu Paraschivescu
Unii i-au spus „pictorul nopţii eterne“, alţii au desluşit în el Anticristul picturii. Unii i-au admirat forţa creatoare, alţii i-au deplâns prăbuşirile. Iubit şi blamat, violent şi generos, niciodată împăcat cu sine sau cu lumea, Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, îşi scrie romanul vieţii când cu pana, când cu pensula, când cu spada. În Roma începutului de secol XVII, printre cârciumari şi marchizi, prostituate şi cardinali, cartofori şi târgoveţi, Caravaggio răstoarnă canoanele şi dă foc prejudecăţilor. Modelele lui vin din bordeluri sau închisori, prietenii îl însoţesc în taifasuri stropite cu vin şi încăierări la colţ de stradă. Pierdut în voluptatea sfidării, gata oricând să contrazică şi să contrarieze, Caravaggio e un damnat cu mâini îngereşti, un păcătos răscolit de obsesii. Iar una dintre aceste obsesii îl vizitează tot mai des, sub forma unei vietăţi nocturne pe care, într-un ritual de exorcizare, artistul vrea s-o aştearnă pe pânză. Fluturele negru nu e o cronică a nelegiuirilor, ci un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire. Despre iubire? Fireşte, fiindcă Roma citită pe dos devine Amor.
Coordonatele de localizare a cărții:
Editura Humanitas, București, 2010, 2019, 328 pg.
Cine este Radu Paraschivescu?
Radu Paraschivescu (n. 1960, Bucureşti) este scriitor, traducător şi senior editor la Humanitas. Scrie romane (Fluturele negru, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Cu inima smulsă din piept, Balul fantomelor) şi culegeri de povestiri (Bazar bizar, Aştept să crăpi, Am fost cândva femeie de onoare, Omul care mută norii). Eseul Ghidul nesimţitului i se vinde în peste 65.000 de exemplare. Îşi strânge textele despre România în volume ca Maimuţa carpatină, Două mături stau de vorbă, Dintre sute de clişee, Orice om îi este teamă, În lume nu-s mai multe românii sau Vitrina cu şarlatani. Coordonează volumele colective Răcani, pifani şi veterani şi De la Waters la Similea. Are peste 115 traduceri din Julian Barnes, Salman Rushdie, Jonathan Coe, James Salter, William Golding, John Steinbeck, George Saunders, Stephen Fry, Nick Hornby, Kazuo Ishiguro, David Lodge, Martin Amis etc. Este prezent în 20 de volume colective (Intelectuali la cratiţă, Cartea cu bunici, Cum să fii fericit în România, Bucureştiul meu, Iubire 13, Scriitori la poliţie, Poveşti de dragoste la prima vedere, Selfie, Casele vieţilor noastre, Liber amicorum, Ce poţi face cu două cuvinte etc.). A scris peste 3 000 de articole în diverse ziare şi reviste. Este colaborator permanent la posturile de radio Digi FM şi Rock FM, precum şi la postul de televiziune Digi Sport. Scrie pentru săptămânalul New Money. Cea mai recentă carte publicată este Vitrina cu şarlatani. Are în lucru volumul de proze italiene Misterele din Fiumelatte şi romanul Podul diavolului. Vrea mereu în Italia. Sau în Franţa. Sau în ambele. Locuieşte în Bucureşti cu Irina, soţia lui. Președintele României i-a acordat în 2020 Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
Conduși de busolă, Veni, legi, dixi (ah, latina: am ajuns, am citit, am spus):
„Trebuie să ai nervi tari ca să te-apuci să scrii o
biografie a lui Caravaggio – nebunul nebunilor, cum îl numeau confraţii,
scandalagiul cîtorva oraşe italieneşti care numai de scandalagii n-au dus
lipsă, „Anticristul picturii“, cum i s-a zis şi pe vremea lui, dar mai ales mai
tîrziu, cînd a fost recuperat. Trebuie să ai, aşadar, forţă, motivaţie şi curaj
să îndrăzneşti să reconstitui scurta şi deliranta viaţă a unui dement genial,
darămite să scrii un roman – care te poate duce unde cu gîndul nu gîndeai –
despre asta. […]
Personajul lui Radu Paraschivescu este, desigur, un
vizionar; el e tot ce s-a spus în ultimele trei secole că ar fi fost: pictorul
nopţii eterne, poeticianul ororii, un anticrist înflăcărat de o credinţă pe cît
de eretică, pe atît de intensă. El mai e însă – şi aici e clou-ul
acestui roman care, altfel, n-ar fi fost mai mult decît o biografie exemplară –
şi un simplu om, cu toate ale lui: ingratitudine, concupiscenţă, laşitate,
cruzime, nestăpînire. Cum ajung toate aceste defecte – plus o cronică lipsă de
igienă, descrisă într-o îmbrăţişare amoroasă – suportabile într-un singur om ce
încearcă să iasă la limanul propriului talent – iată întrebarea la care Radu
Paraschivescu răspunde în tuşe narative sigure, în contururi asumate. […] Poate
că surpriza Fluturelui negru este tocmai acest univers contrastant,
palpitînd de nebunie şi perfect control, de divin şi promiscuu, de jeg
pestilenţial şi structură cristalină „din ceas dedusă“ – o magmă de contrarii
pe care Radu Paraschivescu reuşeşte să o conducă pînă la capăt cu o mînă fermă
şi cu un instinct sigur de prozator. E o surpriză care n-are cum să rămînă fără
urmări.” [Simona Sora, Dilema veche]
„Când scrie proză, Radu Paraschivescu e un fel de arteziană ficţională. Are o capacitate de autopunere în scenă năucitoare. Istoriile sunt ingenioase, arborescente, complicate. Au mereu nevoie de un challenge cultural, cât mai surprinzător cu putinţă, frizează reconstituirea istorică, biografia literară, dar nu se ţin de gen, ci merg acolo unde-l duce pe autor plăcerea scrisului, slujită până la performanţe de nivel digital. Sunt aproape convinsă că ar scrie la fel de bine în orice manieră, pe orice subiect, oricât de încărcat cultural, istoric şi textual, pentru că s-a născut cu o genă de iluzionist, pe care – înţelept şi nemilos cu sine – şi-o dresează prin literatură.“ [Tania Radu, Adevărul]
„Romanul Fluturele negru este o pictură în proză, încărcată de personaje pitorești, grotești, lacome, enigmatice și putrede. Autorul a recreat jocul de lumini și umbre prin care pictorul a redat umanitatea.” [Adriana Gionea, townportal.ro]
Vreți să vă convingeți? Busola vă dezvăluie un fragment din carte:
„În haine de primăvară, Roma era o mireasă jinduită la grămadă. Peţitori din patru zări încercau să-i intre în voie, să-i afle tainele, să-i măsoare tăria sau moliciunea. Unii umblau sfios pe lângă pereţii mâncaţi de mucezeală, alţii îşi puneau la treabă cutezanţa şi se băteau cu pumnii în piept. O viermuială pestriţă luase în stăpânire oraşul. În pieţe, vânzătorii de peşte cu nasurile încreţite de mirosuri îşi strigau marfa şi chemau lumea cu gesturi largi. Sporovăiala zecilor de precupeţe urca pe zidurile caselor ca un nor de vorbe chitite să încălzească tălpile lui Dumnezeu. Hoţomani iuţi de mână şi cu sânul pe jumătate plin pândeau nebăgarea de seamă a negustorilor ca să şterpelească orice se nimerea, gata s-o ia la picior dacă erau văzuţi. Roabele din care băieţi tocmiţi cu ziua descărcau bunătăţi erau privite cu ochi iscoditori şi hulpavi. Păsări de toate soiurile se cocoţau pe statui şi pe fântâni, unde se uşurauîn voie, căutându-şi apoi alte ţinte şi lăsând soarelui grija să usuce găinaţurile şi ploii datoria să le spele.”... [citește mai departe aici]
Vă așteptăm impresiile de lectură pe adresa warszawa@icr.ro!
