Bulgarii din Banat

Bulgarii din Banat

Proiectul artistei timișorence Pusha Petrov își propune să reconstituie, cu migală, spațiul cultural al minorității bulgare din Banatul românesc, prin mijloace artistice specifice.

Prezența bulgarilor în spațiul cultural românesc, în special a acelora, care s-au stabilit în Banatul romaâesc, demonstreză, cu prisosință, deschiderea pe care poporul român, majoritarii de origine română, au avut-o pentru alte etnii.

Multiculturalismul românesc este o pildă vie a unui mod de viață, în care etnii diferite au trăit și au muncit împreună, fiecare cu limba, cu obiceiurile, cu credințele sale. Proiectul artistei Pusha Petrov vine să reamintască, astazi, cât de pline de substanță erau obiceiurile vechilor bulgari din Banat, prin reconstiuirea spațiului de locuit și de trăit al acestora. Expoziția propune și o imersiune în profunzimea și spiritul credinței religioase a minoritarilor bulgari, demonstrând, încă o dată, cât de intim erau legate spațiul de locuit și de muncit, cu credințele acestor locuitori ai Banatului.

Expozitia constă în 10 fotografii, format 76/106 cm. Exponatele vor fi expuse pe perete. Piesa centrala însă - instalația patului matrimonial - va fi prezentată  într-o  lumină mai intimă, pentru a  pune în valoare detaliile de broderie a piesei expuse. Ea reproduce, artistic, într-o excelentă transcriere, spațiul de viață al unei familii de bulgari, de la sfârșitul secolului trecut.

 Vernisajul expoziției Soba „Bulgarii din Banat” , realizată de artista Pusha Petrov  a avut loc la Galeria ICR din 1, rue de l'Exposition, joi, 13 octombrie, 2016, ora 19.30.

Expoziția va rămâne pe simeze până pe data de 1 noiembrie și va fi deschisă publicului vizitator, în zilele și orele de lucru ale Institutului Cultural Român de la Paris.