Bogdan O. Popescu participă la Salonul de poezie de la ICR Stockholm

Salonul de poezie de la ICR Stockholm îi va avea ca invitaţi la ediţia din 1 noiembrie 2011 pe Bogdan O. Popescu şi Eva Ström, doi poeţi care au în comun şi experienţa de medic. Invitaţii vor citi din propriile versuri şi vor discuta despre interacţiunea dintre percepţia ştiinţifică şi cea afectivă şi despre modul în care profesia de medic le-a influenţat scrisul. La program vor mai participa actorul Hannes Meidal şi criticul literar Torbjörn Schmidt, în calitate de moderator.
Bogdan O. Popescu (n. 1971) a debutat în volum în 1995 cu placheta de versuri La revedere, prinţesă, distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea" pentru debut. Au urmat alte şase volume, remarcate atât de critică, cât şi de alţi scriitori, printre aceştia Mircea Cărtărescu, modelul tinerei generaţii de poeţi. În acest an, Bogdan O. Popescu şi-a lansat la Bookfest primul volum de proză, Viaţă de aruncat, care a fost una dintre cele mai vândute cărţi din cadrul târgului. În afara activităţii literare, Bogdan O. Popescu este medic neurolog, cadru universitar şi autorul mai multor lucrări medicale remarcate de comunitatea ştiinţifică. Printre distincţiile primite se numără şi premiul "Victor Babeş" pentru cercetare medicală, acordat de Academia Română în 2007.
Bogdan O. Popescu este unul dintre cei 27 de poeţi români contemporani care figurează în antologia Om jag inte får tala med någon nu („Dacă nu am cu cine vorbi acum"), publicată de editura suedeză Tranan în colaborare cu ICR Stockholm.

Eva Ström (n. 1947), de profesie medic, s-a dedicat în ultimii ani exclusiv activităţii literare. Este autoarea a cincisprezece volume de versuri şi proză, pentru care a fost distinsă cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei De Nio (1993), Premiul Aniara (1994) şi Premiul Consiliului Nordic pentru literatură (2003). În 2010 a publicat o nouă traducere în suedeză a Sonetelor lui Shakespeare, întâmpinată cu elogii de presa suedeză. De curând i-a apărut un nou roman, Den flödande lyckan.
Din 2010, Eva Ström este membru al Academiei Suedeze de Ştiinţe.