Avangarda românească la Paris: seară Gherasim Luca

Avangarda literară constituie una dintre punțile între culturile română și franceză, pentru că numele lui Tristan Tzara, Ilarie Voronca sau Gherasim Luca sunt la fel de cunoscute în Franța ca și în țara lor de origine. Ca omagiu pentru Gherasim Luca, ultimul dintre acești avangardiști români care și-a ales Parisul ca loc de viață și moarte, Institutul Cultural Român din Paris a organizat marţi, 4 decembrie, o dezbatere-lectură intitulată Gherasim Luca, avangarda literară românească și apropiații ei.
Amfitrionii acestei serate au fost poetul André Velter, director al colecției Poésie la editura Gallimard, și Ion Pop, poet, critic literar și universitar român. André Velter a prefațat antologia Gherasim Luca apărută la Gallimard în 2001. Ion Pop este autorul unei opere îndelung așteptate : Reabilitarea visului. O antologie a avangardei românești, apărută în 2006. André Velter și Ion Pop au citit din propriile poeme.