17 iulie 1810, Fofeldea, judeţul Sibiu - 25 februarie 1881, Bucureşti)
filolog, istoric, publicist şi om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania
A fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române (1867), secretar general şi preşedinte al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Secţiunii Literare (1867 - 1876).
August Treboniu Laurian şi-a făcut studiile secundare la Sibiu. După studiile de filosofie de la Cluj, a studiat ştiintele fizice, matematica şi astronomia la Universitatea şi Institutul Politehnic din Viena şi apoi la Göttingen.
S-a ocupat şi cu studii filologice ca profesor 1842-1848 la Sf. Sava, apoi la Universitatea din Bucureşti, unde l-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu, împreună cu care publică în 1845 prima revistă de istorie românească, numită "Magazin istoric pentru Dacia", care se adresa românilor din toate cele trei principate. Articolele acestei reviste promovează un punct de vedere naţionalist privind vechimea, continuitatea şi unitatea românilor din Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Augustin Treboniu Laurian e cunoscut şi prin activitatea sa didactică - redactarea şi editarea de manuale şcolare, prin activitatea publicistică sau prin exagerările latiniste, caracteristice mai ales ultimei sale perioade de viaţă. Cărturar de formaţie enciclopedică, Laurian a avut contribuţii esenţiale, de referinţă, pe tarâmul istoriei, remarcându-se mai ales prin preocuparea constantă şi prodigioasă de a publica documente ale istoriei românilor. Se poate spune că oglinda activităţii sale istorice o constituie manualul de istoria românilor din 1853, reeditat într-o formă îmbunătăţită în 1862. Referindu-se la manual, Nicolae Iorga îl considera drept „marea sa istorie", purtătoare a unui „spirit nou", deoarece „arareori s-au cercetat pentru o lucrare mai sârguitor izvoarele, rareori s-au prins faptele mai corespunzător cu adevărul". Manualul conţinea un bogat material documentar filtrat prin prisma propriei personalităţi a autorului, beneficiind în acelaşi timp de cercetările acestuia. În fapt, era vorba de o sinteză în toata regula a istoriei românilor, destinată uzului profesorilor, ce lăsa să se întrevadă linia istorismului pe care marşa autorul, consolidând concepte precum românitatea sau unitatea naţională.
August Treboniu Laurian a fost un participant activ al Revoluţiei de la 1848 din Ardeal. La îndrumarea lui Nicolae Bălcescu, s-a întors în Transilvania şi a contribuit la organizarea mişcării revoluţionare, ca mobilizator şi conducător, în care încearcă să refacă din imaginaţie limba română din secolul al. XIII-lea. El a pornit de la ideea eronată că menirea gramaticii este de a îndrepta limba şi de a îndepărta cuvintele ce nu par corecte. Limba astfel creată era artificială.
Între 1871 şi 1876, în colaborare cu Ioan C. Massim, profesor la Sf. Sava, a publicat „Dicţionarul limbii române", în două volume (1871-1875) în care, încercând să purifice limba de elementele nelatine, a făcut ca aceasta să semene doar vag cu limba română autentică. Partea I, doua volume mari de 1864 pagini, cuprinde numai cuuvinte de origine latină, cele mai multe neintrate în limba română. Partea a II-a, este un glosar de 584 pagini, unde se află cuvintele de origine îndoielnică sau străină care, deşi indispensabile comunicării, sunt propuse să fie eliminate. Ortografia este etimologică.
August Treboniu Laurian a fost unul dintre cei mai activi revoluţionari la 1848 şi o personalitate marcantă pentru cultura română.
Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/August_Treboniu_Laurian
http://www.ohio.edu/chastain/ip/laurian.htm
