Două personaje, un bărbat şi o femeie, se întâlnesc într-o gară părăsită, uitată de lume şi de trenurile pufăind liniştitor. În apropiere e o mlaştină, după o anumită distanţă începe deşertul: adevărate embleme spaţiale în imaginarul lui Octavian Paler, cu o funcţie simbolică bine determinată.
Prefaţa de Daniel Cristea-Enache:
„In centrul cărtilor lui Octavian Paler nu se află nici sfântul, nici bruta absolută, nici supraomul nietzschean, ci omul obişnuit, suma de calităţi şi defecte, patimi şi slăbiciuni, îndoieli şi angoase. Oricine se poate aşadar proiecta sau regăsi în paginile acestui roman. Fiindcă pe peron nu este El, eroul exemplar ieşit din seria biologică. Pe peron suntem noi. Oricine se poate recunoaşte în omul care îşi caută, prin smârcurile existenţei şi dincoace de linia deşertului morţii, un drum salvator. Aceste calităţi ale cărţii sunt suficiente pentru a înscrie Viaţa pe un peron în rândul operelor reprezentative ale literaturii noastre postbelice. ” (Daniel Cristea-Enache)
Fragmente în română:
http://octavianpaler.blogspot.cz/2007/11/viaa-pe-un-peron.html
http://www.polirom.ro/catalog/carte/viata-pe-un-peron-4053/arunca_o_privire.html
Recenzie: http://www.azicitesc.com/recenzie-viata-pe-un-peron-octavian-paler/
