Artiști decorați cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, prezenți în EUROPALIA

Institutul Cultural Român colaborează în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, dar și în alte proiecte, cu mulți dintre artiștii de vârf ai culturii române, decorați de președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, printre care se numără Doina Lemny, critic de artă, curator şi muzeograf, Musée National d’Art Moderne din Paris, Marin Cazacu, violoncelist, manager al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Tatiana Ţîbuleac, scriitoare.

Președintele României a semnat, pe 29 noiembrie 2019, o serie de decrete de decorare cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată culturii, pentru talentul şi profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul activităţii lor, dobândind recunoaştere la nivel european.  De asemenea, în semn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată creaţiei literare, pentru talentul şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul activităţii sale, dobândind recunoaştere la nivel european, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad deCavaler, Categoria A – „Literatura”, doamnei Tatiana Ţîbuleac, scriitor (Paris).

Doina Lemny este curatorul expoziţiei “Brâncuşi. Sublimarea formei”, cea mai amplă retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuşi din ultimii 25 de ani, care  a fost vernisată, în deschiderea EUROPALIA, pe 1 octombrie, la BOZAR din Bruxelles.  Peste 25 de sculpturi semnate de Constantin Brâncuşi pot fi admirate în cadrul Festivalului EUROPALIA 2019. Întreaga colecţie expusă la BOZAR pe o suprafaţă de 1.500 mp, cuprinde peste 250 de obiecte, fotografii, documente. Doina Lemny a făcut Facultatea de Filologie la Iaşi. După o scurtă perioadă de profesorat, s-a dedicat activității de muzeograf și curator, la Muzeul de Artă din Iași. Și-a susținut doctoratul în istoria artei la Paris I, Sorbona, cu lucrareaMediul artistic si cultural în care a evoluat Constantin Brâncuși. În prezent, este muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou, Paris. Este autoare a mai multor volume despre Brâncuşi, despre Lizica Codréano, Henri Gaudier-Brzeska, Antoine Pevsner. Co-curatoare a celor şapte expoziţii tematice la Atelierul Brâncuşi din 1998 în 2002, a fost curatoarea expoziţieiAntoine Pevsner în colecţiile Centrului Pompidou (2001), Datiunea Brâncuşi (2003),Henri Gaudier-Brzeska în colecţiile Centrului Pompidou (2009) şi a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expoziţiilor. La sfîrșitul anului trecut, Doina Lemny a publicat două cărți inedite de corespondență: Correspondance Brâncuși-Duchamp șiBrâncuși et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton, cărți cu un viu ecou în lumea culturală.

Tatiana Ţîbuleac s-a născut în Chișinău în 1978 și trăiește de câțiva ani la Paris. A studiat jurnalism și a lucrat în mai întâi presa scrisă și apoi la ProTv Chișinău timp de zece ani. După ce s-a mutat la Paris a început să scrie ficțiune și a publicat două romane, Vara în care mama a avut ochii verzi (Cartier, 2017) și Grădina de sticlă (Cartier, 2018), care au adunat în jurul lor un fan club de cititori pasionați. Vara în care mama a avut ochii verzi a luat premiul „Observator cultural” pentru proză în 2018, a fost tradus în franceză, inspirând o piesă de teatru de Nicoleta Lefter.

Marin Cazacu a studiat violoncelul la Liceul de muzică Dinu Lipatti din Bucureşti, fiind laureat al concursurilor internaţionale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna şi Belgrad. Din anul 1983 este solist concertist al Filarmonicii George Enescu şi desfăşoară o activitate intensă atât în România, cât şi în toată Europa, Asia şi cele două Americi. A apărut în diverse formaţii camerale alături de artişti prestigioşi, ca membru al trioului Pro Arte şi colaborator al cvartetului Voces. Numele său a figurat adesea pe afişele unor mari festivaluri importante, iar cu studenţii săi  a susţinut recitaluri de 8 până la 20 violoncele în formaţia Violoncellissimo, recordul fiind atins în formula orchestrală de 100 de violoncele. Din 2013 este profesor universitar la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. În 1999, Marin Cazacu a înfiinţat Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii.  Înregistrările sale discografice pentru Electrecord, Olympia, BMGşi AIX Records sunt mărturii ale calităţilor acestui „excelent muzician“, aşa cum l-a numit Ghennadi Rojdestvenski. Din anul 2014 este manager al Centrului National de Arta “Tinerimea Romana” si in conducerea Federatiei Europene a Orchestrelor Nationale de Tineret.

Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate - Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.