"Arte Marţiale" de vorbă cu Alexandru Antik - A fost sau nu a fost arta contra regimului în anii 80?

Marţi, 22 decembrie 2009, de la ora 18, întâlnirea de Arte Marţiale de la Institutul Cultural Român va încerca să răspundă, de vorbă cu Alexandru Antik, la întrebarea A fost sau nu a fost arta contra regimului în anii 80? Moderator: Erwin Kessler.
„În vara anului 1986 au avut loc la Sibiu, pe parcursul mai multor zile, o serie de evenimente, de expuneri, simpozioane şi performance-uri ale unor tineri artişti, care au atras o asistenţă numeroasă (...). Evenimentele, plasate sub egida Atelierului 35 (tutelat, la rîndul său, nu doar de UAP, ci şi de CC al UTC), au culminat (şi s-au curmat) odată cu o foarte complexă performance a artistului clujean Alexandru Antik. Pregătită minuţios cu multe luni înainte, acţiunea lui Antik tatona două direcţii: punerea în discuţie a identităţii personale (...) şi interogarea posibilităţilor artei de a reface, în artist, parcursul redemptiv către un sine autentic, primar, natural, profund (...). Metaforică, acţiunea lui Antik nu se dorea explicită, asumată politic. Arta politică avea o conotaţie negativă în acea vreme, fiind asociată exclusiv propagandei oficiale. Dar dezgolirea lui Antik şi continuarea acţiunii în pielea goală, împreună cu aglomeraţia din pivniţa Muzeului Farmaciei, unde avea loc evenimentul, au făcut ca două participante să cedeze fizic şi psihic. De aici metafora a basculat în politic. Imediat după acest moment, forţele de ordine,informate nu se ştie cum şi de cine, au pătruns în încăpere, împrăştiind participanţii. Ce a urmat se ştie mai puţin: cei implicaţi direct (dar şi cei care au creditat indirect acţiunile) au avut de suferit mult timp după aceea. (...)
Pe 22 decembrie 2009, la Arte Marţiale, ne vom întreba, împreună cu protagonistul acestui episod, Alexandru Antik, despre limitele artei şi despre limitele opoziţiei, despre responsabilitate şi libertate, despre coeziunile şi divergenţele lumii artistice şi despre relaţiile nevralgice ale acesteia cu lumea puterii comuniste în anii 80." – Erwin Kessler

Acces liber.