violonist virtuoz şi compozitor român
Muzician român care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual şi prin tehnica instrumentală excepţională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziţia sa din 1906, Hora staccato. Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.
Grigoraş Dinicu s-a născut la 3 aprilie 1889 în cartierul Scaune al lăutarilor bucureşteni, într-o modestă casă pe strada Sfinţilor, şi a trăit de mic copil în atmosfera muzicii populare. Tatăl său, Ionică Dinu, era un muzicant foarte cunoscut, care cântase în Franţa şi Rusia, coleg de taraf cu vestitul Sava Pădureanu, fost lăutar al ţarului Rusiei. După câteva luni de la naşterea lui Grigoraş, tatăl său a plecat împreună cu Angheluş Dinicu, cumnatul său, la Expoziţia Universală de la Paris cu ocazia inaugurării turnului Eiffel, unde au cucerit cu interpretarea Ciocârliei pe vizitatorii expoziţiei.
La Conservatorul de muzică din Bucureşti, unde a studiat vioara şi compoziţia în anii 1902-1906, a fost admis după ce s-a pregătit cu cunoscutul pedagog Carl Flesch. Pentru a-şi câştiga existenţa, a început să cânte la diferite manifestări ocazionale, precum tradiţionalul Târg al Moşilor şi prin localurile de la Şosea. În 1906 şi-a dat examenul de absolvent al Conservatoriului pe scena Ateneului Român, interepretând partea solistică a Concertului nr. 1 pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Printre bisurile executate, a strecurat şi compoziţia proprie Hora staccato, care i-a adus nemurirea.
După doi ani de practică în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucţiunii Publice, Grigoraş Dinicu a apărut ca solist al acestei formaţii. Deşi dornic să-şi continue studiile de muzică cultă, cu micul salariu primit nu-şi putea asigura existenţa şi astfel s-a angajat şef de taraf la restaurantul-grădină de la Bufet, unde cânta în fiecare seară, cucerind asistenţa: "Cine ascultă vioara lui Grigoraş aude şi vede în acelaşi timp muzica", exclama Alexandru Vlahuţă. Timp de şase luni a cântat în restaurantul Gambrinus al lui I.L. Caragiale, un mare amator de muzică.
În 1913 încheie un contract cu restaurantul lui Ionică Enescu, unde va cânta timp de 22 de ani. Aici vor veni mari solişti ai lumii în trecere prin Bucureşti să-i asculte muzica şi sunetul profund al viorii, după cum tot aici îşi vor da întâlnire la sfârşit de săptămână toţi marii iubitori de muzică, printre care se numărau figuri remarcabile ale culturii din acea vreme, ca George Enescu, Victor Eftimiu, Tony Bulandra, I. Al. Brătescu-Voineşti. Programele muzicale prezentate satisfăceau cele mai exigente pretenţii, Dinicu interpreta deopotrivă atât piese din repertoriul clasic, cât şi cel de café-concert sau popular.
Politicianul Victor Filotti l-a luat la Budapesta, prezentându-l lui Lácz Laczi, cel mai renumit lăutar al Ungariei, supranumit prinţul lăutarilor. Se spune că, după ce l-a ascultat, Laczi ar fi spus: "Dacă eu sunt prinţul lăutarilor, românul ăsta pare să fie un adevărat rege al lor".
Anii de după primul război conduc la consacrarea mondială a lui Grigoraş Dinicu, când acesta primeşte un angajament la Green Park Hotel din Londra, la recomandarea violonistului Mischa Elman. O mare firmă luminoasă pe care scria "Grigoras Dinicu, king of the gypsy players and his band" anunţa melodiile ce urmau să fie prezentate publicului englez.
În afară de bine cunoscuta Horă staccato, Grigoraş Dinicu a mai compus un număr de piese muzicale, îndeosebi pentru vioară şi pian, unele fiind utilizate ulterior şi pentru alte combinaţii instrumentale. În operele sale apar adeseori elemente folcloristice româneşti şi ţigăneşti, toate fiind marcate de virtuozitatea şi muzicalitatea excepţională care l-au ridicat deasupra celor mai buni lăutari români. Cele mai cunoscute compoziţii ale sale sunt Hora spiccato, Hora de concert, Hora mărţişorului, Hora de la Chiţorani, Sârba Expoziţiei de la Paris, Valse coquette, Improvisation à la Dinicu, Orientale à la tzigane sau Sârba lui Tanţi.
Surse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigoras_Dinicu
http://www.last.fm/music/Grigoras+Dinicu
