Apel la candidaturi pentru bursele „Rezidențe pentru Traducători în Formare“ care se vor desfășura în anul 2026

Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru a oferi în anul 2026 cinci rezidenţe pentru traducători în formare. Invităm candidații interesați să trimită dosarele de candidatură până pe data de 14 mai 2026, ora 16:00, ora României, la adresa de e-mail bursarezidente@icr.ro.

Programul de rezidente îşi propune formarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum şi o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesionişti. În acest sens, candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a petrece în România o perioadă de șase săptămâni care să le permită cunoaşterea directă a literaturii române şi a mediului ce o defineşte. Selecţia dosarelor este făcută de o comisie independentă de specialişti (profesori universitari de limbi străine), pe baza dosarelor de candidatură primite. Bursele se adresează cetățenilor străini.

Se acordă 5 (cinci) burse a câte 1.500 Euro/persoană/bursă, asigurându-se pentru bursieri un număr de trei cursuri pe săptămână, cu prezența obligatorie, având drept invitați specialiști în trei domenii importante pe care cei cinci bursieri le vor parcurge pe durata stagiului: Introducere în limba română - noțiuni de gramatică și sintaxă; Introducere în literatura română și seminarii de traductologie. Acest program are în vedere asigurarea cazării pentru cei cinci bursieri pe toată durata stagiului în cadrul complexului Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia, cât și asigurarea transportului pentru cursuri între Mogoșoaia - București și transferul dus-întors de la aeroport la Mogoșoaia.

Numărul de rezidențe acordate anual: 5 (cinci);

Durata rezidențelor: 6 săptămâni; Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia:  traduceri; Data limită pentru depunerea dosarelor: 14 mai 2026, ora 16.00, ora României. Sumele acordate: 1.500 Euro/bursă;

Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei): a) formularul de înscriere; b) CV, care să conţină, după caz: participări la colocvii, seminarii, conferinţe, congrese, comunicări; lucrări publicate, proiecte realizate sau în curs de realizare; alte date considerate utile de către solicitant; c) copie dupa actul de identitate/paşaport; d) copii ale diplomelor de studii; e) scrisoare de intenţie/proiect de lucru; f) două scrisori de recomandare; g) declarație pe propria răspundere din care să rezulte că toate documentele trimise sunt conforme cu originalul.

Adresa la care se trimit documentele: bursarezidente@icr.ro

Data limită pentru depunerea online a dosarelor: 14 mai 2026, ora 16:00, ora României.

CALENDAR

Publicarea anunțului – 16 aprilie 2026; 

Data limită pentru depunerea dosarelor – 14 mai 2026, ora 16:00, ora României; 

Afișarea rezultatelor – 2 iunie 2026; 

Depunerea contestațiilor – 5 iunie 2026, ora 13:00, ora României; 

Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor – 22 iunie 2026; 

Afișarea rezultatelor finale – 23 iuni 2026; 

Semnarea contractelor: 23 iunie – 27 iulie 2026.


Contact: bursarezidente@icr.ro


Formular inscriere 2026-Rezidențe pentru Traducători în Formare Grila de evaluare - Bursa Rezidente pentru Traducatori in Formare - 2026 Model raport Rezidente pentru Traducători in Formare 2026