Ana Blandiana deschide festivalul de poezie „Poetry International” de la Londra

Poeta şi eseista Ana Blandiana deschide în 17 iulie 2014, la Londra, faimosul festival de poezie “Poetry International”, fondat de poetul britanic Ted Hughes în anul 1967. Cunoscuta scriitoare va participa, alături de alți cinci mari poeţi din diferite părți ale lumii - Robert Hass, Carolyn Forché, Kutti Revathi, Nikola Madzirov, Anne Michaels, precum şi de artistul egiptean de hip-hop Mohammed El Deeb, la evenimentul de gală prilejuit de lansarea ediţiei din 2014 a festivalului.

“Poetry International” este un festival de poezie interdisciplinar, la care iau parte poeţi din întreaga lume, dar şi artişti de diverse orientări. Pe lângă lecturi publice de poezie şi dezbateri, manifestarea include colaborări inedite cu alte domenii artistice, precum muzica, dansul şi artele vizuale. Organizat de Southbank Centre, una dintre cele mai de prestigioase instituţii culturale din Marea Britanie, festivalul se va desfăşura în perioada 17-21 iulie 2014. La ediţia din acest an, România se bucură de o prezenţă bine marcată, prin participarea Anei Blandiana la evenimentul de deschidere a festivalului, dar şi prin includerea unor poeme semnate de Nina Cassian şi Doina Ioanid între cele mai frumoase 50 de poezii de dragoste ale ultimilor 50 de ani, care urmează să fie citite la Southbank Centre în cadrul unui eveniment literar extraordinar, în data de 20 iulie.

Tradusă în 23 de limbi, printre care franceza şi neerlandeza, Ana Blandiana s-a remarcat ca poetă şi eseistă, dar şi ca actor de prim-plan al societăţii civile din România. În 1990, poeta reînfiinţa PEN Clubul Român, al cărui preşedinte avea să devină. Ana Blandiana a fost unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care a condus-o între 1991 şi 2001, dar și membru fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care a înființat, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Poeta româncă este, de asemenea, membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie “Stéphane Mallarmé” şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

„Am început prin a incerca să mă exprim şi am sfârşit prin a mă lăsa, de mine însămi, exprimată” - își rezumă Ana Blandiana crezul artistic.