Alexandru George - Paşii unui fantasticist, 2009, 454 p.

Paşii unui fantasticist (povestiri)
Ediţia a III-a revăzută şi argument de Alexandru George

„Toţi scriitorii afirmaţi în primul lustru al comunismului ţineau să pară nişte eruptivi, nişte necontrolaţi, nişte spontani, care redau până şi pulsul vremurilor noi. De aceea, când am apărut noi, autorii de sertar ai acelui moment de dezgheţ, s-a spus că suntem mai mult literaţi decât scriitori, şi poate că aprecierea aceasta nu părea atunci chiar lipsită de valabilitate...
Dar acum, după ce o nouă generaţie de prozatori ne-a urmat şi trăim momentul în care diferenţa dintre scriitor şi literat s-a şters, cel din urmă ocupând întreaga scenă a literaturii, confruntarea mea cu noul public poate lua şi semnificaţia unui nou debut, pe care-l aştept cu emoţie. Mai ales că libertatea care mi-a fost refuzată acum mai bine de un sfert de veac, şi mie şi criticii, s-a restaurat şi ea, până într-acolo încât sper chiar şi în judecata celor care, contemporani cu prima apariţie a acestei cărţi, au ignorat-o nu doar în urma unui ordin de sus." – Alexandru George

Textul volumului este reprodus după: Simple întâmplări cu sensul la urmă, Ed. Muzeului Literaturii Române, 2004 şi Clepsidra cu venin, Ed. Minerva, B.P.T., 1998