Albumul bilingv cu selecții din opera artistului Dan Băncilă, publicat la Editura ICR

Albumul bilingv (în limbile română și engleză) cuprinde o selecție amplă din opera artistului Dan Băncilă și texte despre creația sa semnate de Tudor Octavian, M. Constantinescu, Doina Păuleanu, Horia Horșia, P. Frâncu, Virgil Mocanu, Grigore Arbore, Marius Tătaru, Gabriela Eftime, Victor Niță, George Arion, Ana Barton, Virginia Hristu.

„Lucrul sticlei, greu de stăpânit, te îmbată; mă încântă investigarea materiei, conducerea organizării ei în structură și suprafață; mă încântă invitația creării formei în care să regăsesc valorificate toate calitățile sticlei, mereu dezvăluite, noi, la gura cuptorului.“ – Dan Băncilă

„Evaluându-și cu luciditate plăcerea de a căuta în toate natura și legile ei, Dan Băncilă se străduiește să facă sticla vie, vibrând de viu ca planta. Ideea de a concilia două stări de neconciliat ale firii – cum sunt iarba, care înseamnă trecere, efemer, schimbare, și sticla care e organizare sub semnul veșniciei și al neschimbării – e încărcată de dificultăți, adesea descurajante. Dan Băncilă are chemarea dificilului, lui îi place să sape acolo unde pare să se fi dat de fundul fântânii, și norocul, întemeiat pe o trudă de toată cinstea, de a merge numai înainte.“ – Tudor Octavian

Dan Băncilă (n. 1943, București), personalitate de marcă a artelor decorative contemporane, are lucrări în colecții particulare și muzee din Japonia, Olanda, Germania, Danemarca, Italia, Franța, Belgia, Canada, Elveția și România. A absolvit Institutul de Arte Plastice„Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, promoţia 1969, clasa profesorilor Zoe Băicoianu și Ion Popescu-Negreni. Printre distincțiile care i-au fost acordate se numără Ordinul Cultural de merit în grad de Comandor al Artelor Plastice (2001) și titlul de Personalitatea Anului în Arte Decorative (2008).

Versiunea engleză: Fabiola Popa

ISBN 978-973-577-740-1

160 p.