„Aferim!” Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Berlin

Aferim!  Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai buna regie la Festivalul de Film de la Berlin

Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul Aferim!, la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, desfășurată între 5 și 15 februarie 2015.

Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa la Berlin, a sustinut prezența la Berlinală a echipelor filmelor Aferim! și De ce eu?, a cineaștilor români selectați la Berlinale Talents, precum și deplasarea unor reprezentanți ai mass-media care au reflectat succesul românesc de anul acesta.

Selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin a inclus 23 de pelicule, dintre care 19 au concurat pentru marile trofee din competiția oficială. 21 dintre aceste filme au fost proiectate în premieră mondială.

Juriul Berlinalei 2015 a fost format din regizorul Darren Aronofsky (SUA), Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producător, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actrita, Franta) si Matthew Weiner (producător și scenarist, SUA).

Aferim!, o pelicula alb-negru regizată de Radu Jude, a fost singurul film românesc din competiția de anul acesta a Berlinalei, iar în sectiunea necompetițională Panorama a fost inclus un alt lungmetraj autohton, "De ce eu?", regizat de Tudor Giurgiu.

Aferim!, despre care presa internațională de profil a relatat că este "o lecție aspră de istorie, ușurată de umorul deocheat și de elementele westernului clasic", este un film istoric, a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX, unde un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comanoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Berlinale Palast, fiind difuzată în direct pe site-ul evenimentului.