În cadrul celei de-a treia Stagiuni Muzicale Române în Portugalia, Institutul Cultural Român de la Lisabona prezintă două concerte extraordinare de jazz în interpretarea octetului vocal HARMONY. Spectacolele vor avea loc marţi, 6 aprilie 2010, orele 19:30, la Muzeul Apei (Calçada dos Barbadinhos, Lisabona) şi joi, 8 aprilie, orele 19:00, la Palatul Foz (Praça dos Restauradores, Lisabona).
În actuala perioadă a istoriei (lumii şi artelor), când sentimentul predominant e mai curând unul de „moarte a speranţelor", grupul vocal sibian HARMONY aduce şi induce vibraţii pozitive. Este încununarea unui travaliu de câţiva ani, pus în operă de infatigabilul muzician şi pedagog Constantin Iridon. El însuşi un improvizator la saxofon şi pe claviaturi, domnul profesor Iridon a ctitorit în Sibiu – capitala jazzului românesc – această luminoasă expresie vocal-juvenil-jazzistică a primei generaţii menite să continue în secolul 21 o valoroasă tradiţie locală. HARMONY reuneşte opt voci adolescentine, deja racordate la parametri clasici ai expresivităţii jazzistice (swing, spirit improvizatoric, frazare corespunzătoare, aplomb interpretativ). În plus, dincolo de convingătoarea prestaţie muzicală, gruparea impune pe scenă o candoare şi un suflu tineresc realmente emoţionante. Recitalurile date de HARMONY cuceresc până şi un public mai puţin acomodat la specificul acestui gen al maximei creativităţi muzicale.
Repertoriul formaţiei conţine piese de o reconfortantă diversitate: teme de jazz, cântece de inspiraţie folclorică, piese corale adaptate pentru formula de octet.
Grupul, constituit din vocalistele Ioana Muntean, Alexandra Andrei, Veronica Arizancu, Teodora Bîrsan, Alexandra Bara, Denisa Demian, Maria Ramona Stănila şi vocalistul Mircea Mutulescu beneficiază de inspiratul complement instrumental oferit de pianistul Ciprian Oancea şi saxofonistul Constantin Iridon.
Cele două concerte sunt organizate de către Institutul Cultural Român de la Lisabona în co-producţie cu EPAL-Muzeul Apei şi respectiv Palatul Foz - GMCS.