418GALLERY prezintă lucrări ale artistului Vincențiu Grigorescu la Art Brussels, în sectiunea Rediscovery

Institutul Cultural Român susține participarea galeriei de artă 418GALLERY la Art Brussels, în perioada 19-23 aprilie 2023. Considerat unul dintre cele mai importante târguri de artă contemporană din Europa și devenit un punct de atracție în calendarul internațional de artă, Art Brussels reunește, în incinta Brussels Expo, peste 150 de galerii din Belgia, Brazilia, Franța, Italia, Portugalia, România, Elveția, Marea Britanie și SUA, în cele patru secțiuni: Prime, Discovery, Rediscovery și Solo. 

418Gallery va prezenta, în sectiunea Rediscovery, lucrări ale artistului Vincențiu Grigorescu (1923-2012). Artistul a studiat arhitectura și artele la București. La sfârșitul anilor ’40, s-a dedicat designului grafic – a fost unul dintre cei mai importanți creatori de timbre poștale din acea vreme. Mai târziu, prin lupta sa constantă de a se elibera de impunerea realismului socialist, a devenit înclinat spre expresie geometrică și abstracție. În 1972, după câteva expoziții în străinătate, a cerut azil politic în Italia, unde a continuat să trăiască și să lucreze timp de 40 de ani la Milano și Castelnuovo Magra (Liguria). Nu s-a mai întors în România. În anii ’70-’80, Vincențiu Grigorescu a menținut o strânsă colaborare cu galeristul Zita Vismara din Milano, care a organizat cele mai importante expoziții ale sale din acea perioadă. De asemenea, a avut o expoziție personală, în 1975, la Galleria d’Arte Moderna (GAM) din Torino, curatoriată de Angelo Dragone. A fost recunoscut de celebri critici de artă, precum Gillo Dorfles, Alberto Veca, Angelo Dragone, Ottorino Villatora și Marzia Ratti, directorul CAMeC, La Spezia (Italia). Colaborarea sa cu Marzia Ratti, în ultimele două decenii, l-a plasat în zona abstracției italiene și s-a aliniat conceptual la nume mari, precum Alberto Burri, Enrico Castellani, Lucio Fontana și Piero Manzoni. Lucrările/intervențiile sale pe pânză și materialul picturii îl situează alături de „triada” Manzoni-Castellani-Bonalumi. După moartea sa, în 2012, lucrări ale sale au fost incluse, în același an, în expoziția „superfici sensibili – dialoghi con il supporto”, curatoriată de Marzia Ratti la CAMeC, La Spezia, cu o selecție de artiști italieni celebri moderni și contemporani. 

418GALLERY a fost inființată, în anul 2008, la București. Din anul 2017, are sediul în localitatea Cetate, jud. Dolj, și a devenit prima galerie rurală din România. De la început, a fost intens dedicată studiului avangardei romanești și est-europene din anii 60-70. „418GALLERY participă anual la cel puțin trei târguri internaționale prin care promovează exclusiv artisti români. Începând cu anul 2008, galeria a fost prezentă la târguri și expoziții din toată lumea: din SUA pâna în Canada și din Marea Britanie în toată Europa de Vest”, a declarat dr. Joana Grevers, fondator. 

VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=hW7gEKEl9s0&t=66s