100 de ani de la înființarea Operei Române din București, celebrați în Portugalia

O expunere a muzicologului și criticului muzical Oltea Șerban-Pârâu și un scurt montaj cuprinzând fotografii și texte de prezentare a Operei Române vor putea fi urmărite miercuri, 8 decembrie 2021, pe rețelele de socializare ale ICR Lisabona, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la înființarea Operei Române din București.

Marcând în 2021 centenarul existenţei sale, Opera bucureşteană a fost constituită pe fondul existenţei pe teritoriul României, încă din 1885 a Companiei Opera Română înfiinţată de George Stephănescu, ce își desfășura spectacolele pe scena Teatrului Național. În anul 1921, Societatea „Opera“ a primit fondurile necesare pentru a se încadra în criteriile de instituţionalizare a unui teatru muzical naţional, devenind Opera Română. La 8 decembrie, avea loc spectacolul inaugural, premiera operei „Lohengrin“ de Richard Wagner, montat de regizorul Adalbert Markowski, la pupitrul dirijoral aflându-se George Enescu.

Oltea Șerban-Pârâu este muzicolog, critic muzical și doctor în muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din București. Este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora“ și a Asociației Române a Femeilor în Artă. Este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru „Larousse – Dicționar de mari muzicieni“ și a celor din secțiunea muzicală a „Micului dicționar enciclopedic“. Are o intensă activitate de consilier muzical, artistic și de presă al unor instituții muzicale, teatrale și festivaluri naționale și internaționale. A fost coordonatorul artistic al unor turnee și proiecte culturale precum „Pianul călător“, „Duelul viorilor“, „Vioara lui Enescu“, „Flautul fermecat“, „Cele trei dive“, „COOLsound“, „Clasic la puterea a treia“ sau „Turneul național Teodora Gheorghiu“. A condus, timp de șapte ani, postul particular Radio Romantic, a fost redactorul-șef al postului public Radio România Cultural, a condus Centrul Cultural Media Radio România, a fost director artistic al Orchestrelor și Corurilor Radio, consilier în management și editor la Radio România. A obținut „Premiul pentru originalitatea profilului radiofonic al Consiliului Național al Audiovizualului“ și diverse premii pentru publicistică ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.