Ziua Culturii Naționale este sărbătorită în America de Nord printr-un spectacol inspirat de opera lui Marin Sorescu, realizat și interpretat de Simona Măicănescu și Mircea Florian

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român din New York, împreună cu Ambasada României în Statele Unite ale Americii și Consulatul General al României în Vancouver, organizează un miniturneu al spectacolului “The Retreat”, o adaptare originală a cărții Viziunea vizuinii de Marin Sorescu, avându-i ca protagoniști pe actrița Simona Măicănescu, într-un tur de forță actoricesc, și pe muzicianul Mircea Florian, autorul expresivelor inserturi muzicale ale montării.

“The Retreat” este un spectacol creat special pentru publicul nord-american și va fi prezentat, între 16 și 19 ianuarie, în New York, Washington și Vancouver. Mizând pe o filosofie detașat-ironică, pe umor și alegorie, caracteristice literaturii soresciene, montarea explorează atât absurdul existenței contemporane, plină de violență și prostie, cât și pe puterea libertății și a spiritului uman de a depăși limitele inerente condiției umane.

Cele trei reprezentații ale spectacolului vor avea loc atât în Statele Unite, cât și în Canada, astfel:

Joi, 16 ianuarie 2025, Washington, D.C., la The National Press Club, unde evenimentul va fi deschis de ambasadorul României Andrei Muraru și de președintele ICR Liviu Jicman, care se află peste Ocean într-o vizită oficială în calitate de președinte al asociației europene a institutelor culturale EUNIC;

Vineri, 17 ianuarie 2025, New York, la Institutul Cultural Român, cu un cuvânt de salut din partea președintelui ICR Liviu Jicman și a directorului ICR New York, Dorian Branea;

Duminică, 19 ianuarie 2025, Vancouver, la Firehall Arts Center, cu o alocuțiune introductivă a consulului general Gabriel Rotaru.

Simona Măicănescu este actriță română de renume, cu o carieră ce se întinde pe decenii în teatru și film, apreciată atât în România, cât și pe plan internațional. Măicănescu este cunoscută pentru versatilitatea interpretărilor sale și prin prezența scenică captivantă.

Mircea Florian este muzician, compozitor și artist multimedia din România, cunoscut pentru stilul său eclectic și abordările experimentale în muzică. Florian este un pionier al muzicii progresive românești, cunoscut pentru îmbinarea instrumentelor tradiționale cu elemente moderne, de avangardă și electronice.

Detaliile evenimentului și informații suplimentare cu privire la proiect pot fi consultate pe website-ul ICR New York, la adresa https://www.rciusa.info/events/national-culture-day-electrifying-simona-maicanescu-in-the-united-states-and-canada.

Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului:
Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/
Website: https://www.rciusa.info/
Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/
Twitter: https://twitter.com/RomanianY
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOtw