Trei zile de muzică și dans popular românesc în Turcia, de Ziua Națională a României

Trei zile de muzica si dans popular romanesc in Turcia, de Ziua Nationala a Romaniei Trei zile de muzica si dans popular romanesc in Turcia, de Ziua Nationala a Romaniei Trei zile de muzica si dans popular romanesc in Turcia, de Ziua Nationala a Romaniei

ICR Istanbul, în colaborare cu misiunile diplomatice și consulare ale României în Republica Turcia, a marcat Ziua Națională prin trei zile de spectacole de muzică și dans popular românesc în trei dintre cele mai importante orașe din Turcia. Turneul a fost susținut de Ansamblul Cununa Carpaților al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, aflat pentru prima dată în Turcia. Spectacolele au avut loc duminică, 27 noiembrie 2016, la Edirne, marţi, 29 noiembrie 2016, la Ankara şi joi, 1 decembrie 2016, la Istanbul.

Organizat în colaborare cu autoritățile locale din Edirne (Primăria orașului, Universitatea Trakya), dar și Consulatul Onorific al României la Edirne, primul spectacol a avut loc duminică, 27 noiembrie 2016. Evenimentul s-a desfășurat în sala Auditorium a Universității Trakya, începând cu ora 19.30. Printre cei 260 de spectatori prezenți s-au numărat reprezentanți ai consulatelor străine din Edirne, Ahmet Sezgin, secretarul general al universității și Selçuk Çakır, vice-primarul orașului care a declarat că este mândru și onorat că primul spectacol al Ansamblului Cununa Carpaților are loc în Edirne și i-a felicitat pe toți românii de Ziua Națională.

Următorul eveniment a fost organizat în colaborare cu Ambasada României la Ankara și cu sprijinul băncii Garanti, în data de 29 noiembrie 2016, la Sheraton Ankara Hotel & Convention Center, Grand Ballroom. Spectacolul a precedat recepția oficială organizată de Ambasada României la Ankara cu ocazia Zilei Naționale. Publicul a fost prezent în număr record, sala Grand Ballroom devenind neîncăpătoare pentru cele peste 800 de persoane. Spectacolul autentic al Ansamblului folcloric profesionist a fost primit cu mult entuziasm și interes de membrii corpului diplomatic, reprezentanți ai mediilor de afaceri, academic, cultural, administrativ central și politic și reprezentanți ai mass-mediei din Ankara, care au răsplătit prin aplauze îndelungate performanța artiștilor români. Evenimentul găzduit de ES Ambasadorul României la Ankara, domnul Gabriel Șopandă s-a bucurat de participarea Ministrului turc al Mediului, domnul Mehmet Özhaseki și a Șefului Statului Major al armatei turce, generalul Hulusi Akar.

După succesul din Ankara, Ansamblul Cununa Carpaților a ajuns la Istanbul, unde și-a încheiat turneul cu o ultimă reprezentație, susținută în data de 1 decembrie 2016, la Sala de concerte Cemal Reșit Rey, cu sprijinul Consulatului General al României la Istanbul. Centrul Cultural Cemal Reşit Rey aflat în subordinea Primăriei Municipale Istanbul este de anul trecut un partener important al ICR Istanbul, coorganizator, în 2015, al concertului extraordinar al Orchestrei Române de Tineret cu prilejul Zilei Naționale. În deschiderea serii, imnurile naționale ale celor două țări au răsunat în sala de concerte, iar pe durata recepției pe ecranele instalate în foaier s-au derulat imagini din România. În cuvântarea sa, directorul ICR Istanbul, doamna Nadia Tunsu a declarat "Permiteți-mi să subliniez că spectacolul nostru stă sub semnul dialogului între culturi și al speranței, iar acesta este mesajul nostru din această seară - un mesaj care reflectă puterea culturii pentru unitate și armonie." La eveniment au fost prezente peste 460 de persoane. Varietatea programului care a inclus celebre suite de dansuri și cântece românești din toate zonele culturale naționale, cât și diversitatea frumoaselor costume populare românești au impresionat spectatorii turci prezenți pentru prima oară la un asemenea spectacol. Ansamblul de dansuri populare a fost condus de coregraful Viorel Cioacă, iar orchestra populară formată din virtuozi ai instrumentelor folclorice tradiţionale a cântat sub bagheta dirijorului Dan Ionescu, la rândul său un virtuoz al clarinetului și saxofonului.