ICR New York susţine, în colaborare cu Universitatea Bucureşti, participarea lectorului Madeea Axinciuc, directoarea programului de Studiu al religiilor de la Universitatea Bucureşti, la prestigioasa conferinţă internaţională International Symposia for Contemplative Studies coordonată de Mind and Life Institute. Simpozionul este organizat în parteneriat cu mai multe centre de cercetare şi laboratoare din mediul universitar şi privat, cu specializări în domenii de interfaţă, de la neuroştiinţă şi studii cognitive până la ştiinţele educaţiei, studii religioase, studiul stărilor de conştiinţă, printre care Being Human 2012; Brown University Contemplative Studies Initiative; Center for Addiction and Mental Health – Cognitive Behaviour Therapy Clinic; The Center for Compassion and Altruism Research and Education; The Center for Contemplative Mind in Society; The Center for Engaged Compassion; Claremont Lincoln University.
Conferinţa urmăreşte să aducă împreună reprezentanţi ai mediului universitar şi nu numai, pentru prezentări, discuţii şi networking în domeniul studiilor contemplative care pun accentul pe cunoaşterea minţii umane şi pe faptul că antrenarea minţii prin utilizarea practicilor contemplative poate conduce la reducerea suferinţei, sănătate şi o funcţionare emoţională/cognitivă mai bună, fericire şi armonie socială.
Madeea Axinciuc este singurul participant din România la această conferinţă şi va susţine prezentarea „The Idea of the Holy: Religion at Stake”, în data de 28 aprilie.
Sâmbătă, 28 aprilie, 7 - 8.30 pm
The Idea of the Holy: Religion at Stake
Hyatt Regency Denver @ Colorado Convention Center
650 15th Street,
Denver, Colorado, 80202