Literatura română a fost vedeta Festivalului Literar „Luna Lecturilor de Autor“

Literatura română a fost vedeta Festivalului Literar „Luna Lecturilor de Autor“, desfășurat în perioada 1 iulie – 4 august 2019 la Brno și Ostrava (Cehia), Košice (Slovacia), Wrocław(Polonia) și Lvov (Ucraina). Prin reprezentanțele sale de la Praga și de la Varșovia, Institutul Cultural Român a sprijinit participarea scriitorilor Adrian Cioroianu, Cătalin Dorian Florescu, Dumitru Crudu, Andrei Dósa, Simona Popescu, Adrian Schiop, Filip Florian, Ana Blandiana, Iulia Militaru, Svetlana Cârstean, Miruna Vlada, Claudiu Komartin, Ioana Pârvulescu, Varujan Vosganian, Vlad Zografi, Lucian Boia, Ioana Nicolaie, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Gianina Cărbunariu, Lavinia Branişte, Cosmin Perţa, Ştefan Baghiu, Doina Jela, Adina Rosetti, Octavian Soviany, Alina Nelega, Gabriela Feceoru, Florin Lăzărescuşi Tatiana Țîbuleac la importanta manifestare literară, considerată cel mai mare eveniment de acest gen din Europa Centrală.

Timp de 35 de zile, în fiecare seară, câte un autor român a susținut lecturi din propria operă și a dialogat cu publicul în cele cinci orașe care au găzduit festivalul. Înregistrările pot fi vizionate pe Youtube, pe canalul oficial al festivalului, Authors’ Reading Month, pe canalul MBPWroclaw, pe canalul Větrné mlýnyetc.

Pe lângă prezența autorilor la festival, la inițiativa organizatorilor, cu sprijinul ICR Praga, eseurile a șapte scriitori de limbă română, având tema „Romanian Europe, European Romania”, au fost publicate în ziarul Deník N și difuzate de Radiodifuziunea cehă (stația Vltava). Este vorba despre texte scrise de Varujan Vosganian, Ana Blandiana – De la Oceanul Atlantic la Urali, Lucian Boia – Despre România, altfel, Dan Lungu – Europele din viața mea, Ioana Pârvulescu – Viața e în Europa, Lucian Dan Teodorovici – Mic exercițiu de memorie și Dumitru Crudu – România mea.

Ediția a fost organizată de Větrné mlýny Publishers Ltd. (Cehia), Knižnica pre mládež mesta Košice (Slovacia), Miejska Biblioteka Publiczna we Wrocławiu – MBPWroclaw (Polonia) și Art Council Dialogue Lvov (Ucraina), sub patronajul Ministerului Culturii din fiecare ţară organizatoare. Evenimentele au fost găzduite de Teatrul Husa na provázku (Zelný trh 9, Brno), Mediateka (pl. Teatralny 5, Wrocław) și Proza/Casa Literaturii (Przejście Garncarskie 2,Wrocław), Teatrul „12“ (Čs. legií 12, Ostrava), Kasárne/Kulturpark (Kukučínova 2, Košice) și Teatrul Lesji Ukrajinky (Horodecká ulice - вул. Городоцька 36, Lvov).

Detalii suplimentare:

Authors' Reading Month https://www.autorskecteni.cz/en

Fotografii: album Facebook MAČ 2019_V obrazech